Turcia denunţă o abordare „distructivă“ a Franţei şi o acuză de consolidarea poziţiei Rusiei în Libia
0Turcia a denunţat marţi o abordare „distructivă“ a Franţei în Libia, pe care o acuză de faptul că încearcă să consolideze prezenţa Rusiei în această ţară sfâşiată de un război civil de nouă ani, după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a acuzat luni Ankara de o „responsabilitate istorică şi criminală“, relatează AFP.
„Franţa, pe care Macron o conduce sau mai degrabă nu reuşeşte să o conducă în acest moment, se află (în Libia) doar cu scopul de a-şi urmări interesele cu o mentalitate distructivă“, a declarat ministrul turc de Externe Mevlüt Cavusoglu.
„Pe de o parte, NATO consideră Rusia drept o ameninţare. Dar, pe de alta, Franţa, membră NATO, depune eforturi să consolideze prezenţa Rusiei“ în Libia, a denunţat el într-o conferinţă de presă la Ankara.
Aceste schimburi de replici au loc în plin scandal al tensiunilor între Ankara şi Paris, aliaţi în NATO, cu poziţii diferite în războiul din Libia.
Turcia susţine militar Guvernul de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU, împotriva forţelor mareşalului Khalifa Haftar, cel mai puternic om în estul Libiei. Haftar este susţinut de Emiratele Arabe Unite (EAU), Egipt şi Rusia.
Franţa îl susţine pe Haftar, potrivit multor analişti, în pofida faptului că Parisul dezminte.
În pofida intereselor divergente ale Turciei şi Rusiei în Libia, cele două ţări „lucrează la un armistiţiu“, a subliniat Mevlüt Cavusoglu.
După căderea regimului lui Muammar Gaddafi, în 2011, în urma unei revolte populare, Libia a intrat în haosul unor conflicte şi lupte pentru putere.
Forţele lui Haftar, care au lansat în aprilie o ofensivă cu scopul de a cuceri Tripoli, păreau să aibă vântul în pupa acum câteva săptămâni, însă situaţia s-a inversat, după ce Turcia a ajutat GNA.
Susţinute de drone turceşti, forţele GNA ameninţă să cucerească Sirt, o verigă strategică spre est, o “linie roşie“ pentru Egipt, care ameninţă să intervină militar.
În urma unor critici tot mai insistente ale Franţei, Turcia şi-a dat frâu furiei în ultimele zile.
„Ceea ce trebuie chestionat şi criticat este politica Franţei, mai precis cea a lui Macron (...), Macron ar trebui să-şi dea seama că atacarea în acest fel a Turciei nu-i va aduce nimic în plan politic intern. Sper să înveţe lecţia“, a declarat marţi Mevlüt Cavusoglu.