Transformarea radicală a lui Abu Mohammed al-Golani, liderul insurgenței surpriză din Siria
0De la lider al filialei siriene a Al-Qaida la comandant șef al grupării militante Hayat Tahrir al-Sham (HTS), Abu Mohammed al-Golani a lucrat în ultimii 10 ani la refacerea imaginii sale publice, pentru a convinge guvernele internaționale și a câștiga încrederea minorităților etnice și religioase, în timp ce și-a consolidat puterea, relatează AP.
Acum, al-Golani, în vârstă de 42 de ani, încearcă să i-a frâiele, conducându-și luptătorii într-o ofensivă fulgerătoare în care a preluat controlul asupra celui mai mare oraș din Siria, reaprinzând războiul civil și suscitând noi îndoieli cu privire la capacitatea președintelui Bashar Assad de a rămâne la putere.
Avântul rebelilor și prezența lui al- Golani în fruntea lor sunt dovada unei transformări remarcabile. Succesul lui Al-Golani pe câmpul de luptă vine după ce s-a mișcat cu abilitate în culisele organizațiilor extremiste în timp ce și-a eliminat rivalii și foștii aliați.
Pe parcurs, s-a îndepărtat de al-Qaida, lustruindu-și imaginea și „guvernul de salvare” de facto al grupării sale extremiste, în încercarea de a câștiga de partea sa guvernele internaționale și minoritățile religioase și etnice ale țării.
Prezentându-se ca un promotor al pluralismului și toleranței, eforturile de rebranding ale lui al-Golani au avut menirea să lărgească sprijinul public și legitimitatea grupării sale.
Chiar și așa, a trecut multă vreme de când forțele de opoziție ale Siriei, localizate în nord-vestul țării, n-au mai înregistrat vreun progres militar substanțial contra lui Assad. Guvernul președintelui sirian, cu sprijinul Iranului și al Rusiei, și-a menținut controlul asupra a aproximativ 70% din țară, o situație care i-a pus în umbră pe al-Golani și pe gruparea sa jihadistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS).
Dar acum năvala rebelilor asupra Alep și a orașelor din vecinătate, alături de coaliția de grupuri armate susținute de Turcia Armata Națională Siriană, a zdruncinat echilibrul tensionat din Siria și i-a îngrijorat pe vecinii țării sfâșiate de război, Iordania, Irak și Liban, care se tem de o extindere a conflictului.
Începuturile lui Al-Golani în Irak
Legăturile lui Al-Golani cu Al-Qaida datează din 2003, când s-a alăturat extremiștilor care luptau cu trupele americane în Irak. Militantul născut în Siria a fost reținut de mai multe ori de armata SUA, dar a rămas în Irak. În acea perioadă, al-Qaida a uzurpat grupuri cu idei similare și a format Statul Islamic extremist al Irakului, condus de Abu Bakr al-Baghdadi.
În 2011, o revoltă populară împotriva lui Assad a declanșat o represiune brutală a guvernului și a dus la un război total. Proeminența lui Al-Golani a crescut când al-Baghdadi l-a trimis în Siria pentru a înființa o filială a al-Qaida, și anume Frontul Nusra. Statele Unite au catalogat noua grupare drept organizație teroristă. Această desemnare este încă în vigoare, iar guvernul SUA a pus pe capul lui o recompensă de 10 milioane de dolari.
Frontul Nusra și conflictul sirian
Pe măsură ce războiul civil din Siria s-a intensificat în 2013, au crescut și ambițiile lui al-Golani. El a sfidat apelurile lui al-Baghdadi de a dizolva Frontul Nusra și a-l fuziona cu operațiunea al-Qaida din Irak, pentru a forma Statul Islamic al Irakului și Siriei, ISIS.
Al-Golani a jurat totuși loialitate față de al-Qaida, care ulterior s-a disociat de ISIS. Frontul Nusra s-a luptat cu ISIS și a eliminat o mare parte din competiția sa din cadrul opoziției armate siriene față de Assad.
În primul său interviu din 2014, al-Golani și-a ținut fața acoperită, declarând unui reporter al rețelei qatare Al-Jazeera că a respins discuțiile politice de la Geneva pentru a pune capăt conflictului. El a spus că scopul său este să vadă Siria guvernată în conformitate cu legea islamică și a precizat că nu există loc pentru minoritățile alavite, șiite, druze și creștine din țară.
Consolidarea puterii și rebrandingul
În 2016, al-Golani și-a dezvăluit fața publicului pentru prima dată într-un mesaj video prin care a anunțat că grupul său se va numi Jabhat Fateh al-Sham și va rupe legăturile cu Al-Qaida.
„Această nouă organizație nu are nicio afiliere la nicio entitate externă”, a spus el în videoclip, în care apare purtând haine militare și un turban.
Anunțul a deschis calea pentru ca al-Golani să își afirme controlul deplin asupra grupurilor militante fracturate. Un an mai târziu, alianța sa a devenit din nou HTS pe măsură ce grupurile au fuzionat, consolidând puterea lui al-Golani în provincia Idlib din nord-vestul Siriei.
Ulterior, HTS s-a ciocnit cu militanții islamiști independenți care s-au opus fuziunii, dând un impuls suplimentar lui al-Golani și grupării sale în calitate de putere principală în nord-vestul Siriei, capabilă să conducă cu o mână de fier.
Odată ce și-a consolidat puterea, al-Golani a pus în mișcare o transformare pe care puțini și-ar fi putut-o imagina. Înlocuindu-și ținuta militară cu cămașă și pantaloni, el a început să pledeze pentru toleranță religioasă și pluralism. A făcut apel la comunitatea druză din Idlib, pe care Frontul Nusra o vizase anterior, și a vizitat familiile kurzilor care au fost uciși de milițiile susținute de Turcia.
În 2021, al-Golani a dat primul său interviu unui jurnalist american la PBS. Purtând un blazer, cu părul scurt dat pe spate, liderul HTS, pe un ton îmblânzit, a spus că gruparea sa nu reprezintă nicio amenințare pentru Occident și că sancțiunile impuse împotriva acesteia sunt nedrepte.
„Da, am criticat politicile occidentale”, a spus el. „Dar că purtăm un război împotriva Statelor Unite sau a Europei din Siria, asta nu e adevărat. Nu am spus că dorim să luptăm.”
Liderul insurgenților sirieni, vizită în Alep
Abu Mohammed al-Golani a făcut miercuri o vizită surpriză în orașul Alep, din care insurgenții au cucerit porțiuni vaste weekendul trecut, în timp ce au loc ciocniri îndârjite cu forțele guvernamentale care au lansat o contraofensivă.
Liderul grupării jihadiste Hayat Tahrir al-Sham a salutat mulțimea de susținători din apropierea emblematicei cetăți a orașului, într-o ținută militară verde închis. Înconjurați de bărbați înarmați mascați în jachete anti-alerte, bărbați și băieți au scandat „Dumnezeu este mare”.
Rebelii au ajuns la porțile unui alt oraș important, Hama, pe care dacă l-ar cuceri, ar izola de restul țării orașele de coastă Tartous și Lattakia.
Lattakia este un bastion politic cheie pentru Assad și comunitatea alawită din Siria, precum și o bază navală strategică rusă.