Tony Blair, naşul uneia dintre fiicele lui Murdoch

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Informaţia că fostul premier britanic este naşul unuia dintre copiii lui Rupert Murdoch a apărut într-un interviu acordat de Wendi, cea de-a treia soţie a miliardarului americano-australian, revistei „Vogue“.

Tony Blair a fost, se pare, prezent, în luna martie a anului trecut, la botezul în apa Iordanului a celor două fiice pe care miliardarul Rupert Murdoch le are cu Wendi, scrie „Daily Telegraph". Soţia chiar a precizat că Tony Blair a participat la ceremonia de botez îmbrăcat în alb şi că este unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai soţului său. Ei au o prietenă comună, pe Regina Rania a Iordaniei, care a găzduit botezul.

Dezvăluire stânjenitoare

Divulgarea acestui secret de către doamna Murdoch în „Vogue" se va dovedi extrem de stânjenitoare pentru Blair. Legăturile sale strânse cu Murdoch ar putea explica ezitarea fostului ­premier britanic de a condamna scandalul ascultărilor telefonice ilegale de la News International. În luna iulie s-a vehiculat informaţia că Tony Blair ar făcut demersuri pe lângă Gordon Brown pentru a-l „convinge" pe Tom Watson, parlamentarul laburist care a participat la demascarea acestui scandal, să renunţe la investigaţii. Atunci, purtătorul de cuvânt al fostului premier a dezminţit categoric aceste informaţii. Anul trecut, când revista „Hello" a scrie despre botezul micuţelor lui Murdoch, Grace de nouă ani şi Chloe de opt ani, naşi au fost prezentaţi actriţa Nicole Kidman şi colegul său Hugh Jackman.

Numele lui Tony Blair, care nu apare nici în fotografiile de la ceremonia organizată chiar în locul unde se spune că ar fi fost botezat Iisus, nu a fost menţionat de revista „Hello". Şi totuşi, potrivit interviului dat de Wendi Murdoch, Blair ar fi naşul de botez al lui Grace. Purtătorul de cuvânt al fostului premier a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă, dar o sursă din cadrul News Corp a confirmat, sub acoperirea anonimatului, că Blair este naşul de botez al lui Grace. 

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite