Toate ziarele din Guinea-Bissau au dispărut | adevarul.ro

Toate ziarele din Guinea-Bissau au dispărut

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ţara din vestul Africii, cu o populaţie de 1,6 milioane de locuitori, nu mai are nici un ziar activ de peste şapte săptămâni, informează Agerpres.

"Există o criză a hârtiei la tipografii şi ziare. Criza durează de peste 45 de zile. Am cerut ajutor din partea guvernului, care încă nu a răspuns solicitărilor noastre", a declarat Atizar Mendes, directorul săptămânalului Ultima Hora.

Guinea-Bissau, notează site-ul Independent Online, avea în trecut cinci publicaţii active, dar acum niciuna dintre ele nu mai poate apărea pe piaţă.

Simao Abina, de la ziarul guvernamental No Pintcha, a confirmat ştirea sau mai degrabă lipsa ştirilor, cu un comunicat concis: "Am încetat să mai existăm din decembrie 2008".

Reprezentantul unei tipografii locale a precizat că hârtia pentru ziare şi reviste provenea din Olanda, dar că aceasta nu mai este disponibilă pe piaţa olandeză. "Nu avem resurse pentru a cumpăra hârtie din altă parte", a explicat acesta.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite