Sute de locuinţe din Noua Zeelandă au fost evacuate în urma inundaţiilor VIDEO
0Sute de locuinţe au fost evacuate joi în Noua Zeelandă, în urma inundaţiilor provocate de ploile abundente, informează AFP.
O furtună tropicală a adus până la 30 de centimetri de ploaie în unele regiuni din Insula de Sud a ţării, provocând ieşirea din matcă a râurilor, potrivit Agerpres.
Condiţiile meteorologice extreme au provocat şi căderea unor copaci, blocând drumuri principale.
Starea de urgenţă a fost declarată miercuri în districtul Buller, de pe coasta vestică, precum şi în oraşul Nelson, unde 233 de locuinţe au fost evacuate după ce în doar 15 ore a căzut echivalentul unei luni de precipitaţii.
Potopul a transformat principalul râu din Nelson, Maitai, într-un torent, care a inundat casele şi străzile până la nivelul genunchilor.
Primarul oraşului, Rachel Reese, a calificat inundaţiile drept un „eveniment unic în 100 de ani”.
Oraşul Buller a fost afectat de inundaţii în mai multe rânduri în ultimii ani.
Insula de Nord a fost, de asemenea, afectată, trei persoane fiind rănite într-un accident rutier în Northland din cauza unui copac căzut.
Luna iulie a adus deja cele mai abundente precipitaţii înregistrate în Noua Zeelandă.