Stoltenberg: NATO nu se implică direct în conflict, dar va sprijini Ucraina să recupereze teritoriile ocupate VIDEO

0
Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat vineri anexarea „ilegală şi ilegitimă“ de către Rusia a patru regiuni din Ucraina şi a avertizat Moscova să nu folosească arme nucleare în acest conflict, informează Agerpres.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la sediul din Bruxelles al alianței
Jens Stoltenberg a subliniat că NATO nu dorește să fie parte în conflict Foto EPA EFE

„Ucraina are dreptul să recupereze cu forţa aceste teritorii acum ocupate şi noi o vom sprijini să continue eliberarea acestor teritorii“, a declarat el într-o conferinţă de presă la Bruxelles, după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson.

Aceste regiuni sunt Ucraina, la fel cum Crimeea (anexată în 2014 de Moscova) este Ucraina", a spus el. „Aliaţii nu vor recunoaşte niciodată aceste teritorii ca făcând parte din Rusia“.

„Monitorizăm îndeaproape ceea ce face Rusia (...) şi i-am transmis foarte clar Rusiei că vor exista consecinţe grave dacă armele nucleare vor fi folosite împotriva Ucrainei“, a avertizat el.

Jens Stoltenberg a rămas evaziv atunci când a fost întrebat despre cererea de „aderare accelerată“ a Ucrainei la NATO, anunţată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Fiecare democraţie din Europa are dreptul de a solicita aderarea la NATO şi am spus din nou şi din nou că uşa rămâne deschisă“, a spus el. Dar o decizie privind aderarea trebuie să fie aprobată „în unanimitate“ de toate cele 30 de ţări membre, a spus secretarul general.

El a subliniat, de asemenea, refuzul Alianţei Atlantice de a se implica direct în conflictul dintre Ucraina şi Rusia.

De asemenea, a dat asigurări că aliaţii îşi vor apăra infrastructura strategică după sabotarea gazoductelor Nord Stream 1 şi 2 în Marea Baltică, în apele internaţionale din largul insulei daneze Bornholm.

Jens Stoltenberg îl va primi sâmbătă, la sediul NATO din Bruxelles, pe premierul danez Mette Frederiksen.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite