Statele Unite resping planul lui Al-Assad şi consideră că este „rupt de realitate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victoria Nuland consideră că iniţiativa preşedintelui Assad va duce la continuarea conflictului sângeros din Siria FOTO Reuters
Victoria Nuland consideră că iniţiativa preşedintelui Assad va duce la continuarea conflictului sângeros din Siria FOTO Reuters

Soluţia politică prezentată duminică de Bashar al-Assad pentru a scoate Siria din războiul civil este “ruptă de realitate”, a afirmat, duminică, Departamentul de Stat american, cerând demisia preşedintelui sirian.

Discursul lui Al-Assad “reprezintă o nouă tentativă a regimului de a se agăţa de putere şi a nu întreprinde nimic ca să se înregistreze progrese către o tranziţie politică”, a afirmat într-un comunicat purtãtoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland.

Iniţiativa sa este ruptă de realitate, ea subminează eforturile depuse de mediatorul Lakhdar Brahimi şi va avea ca singur rezultat continuarea represiunii sângeroase a poporului sirian”, a adăugat purtãtoarea de cuvânt.

În prima sa alocuţiune rostită în ultimele şapte luni, preşedintele sirian Bashar al-Assad a propus, duminică, un plan “politic” implicând menţinerea sa la putere. El s-a arãtat inflexibil, dând asigurări încă o dată că, în actualul conflict, care potrivit ONU a provocat moartea a peste 60.000 de persoane, nu se înfruntă puterea şi opoziţia, ci “patria şi duşmanii săi” care doresc împărţirea ei.

“De aproximativ doi ani, regimul Al-Assad îşi brutalizează poporul. Al-Assad şi-a pierdut orice legitimitate şi trebuie să demisioneze pentru a permite o soluţie politică şi o tranziţie democratică în acord cu aspiraţiile sirienilor”, a mai afirmat Victoria Nuland.

Declaraţiile sale vin după ce preşedintele sirian a propus înfiinţarea unui nou Cabinet şi a unei noi Constituţii, declarând totodată că duşmanii Siriei finanţează rebelii din afara graniţelor, precizând totodată că ţara sa nu acceptă ordine, ci doar sfaturi. 

Discursul lui Al-Assad a fost întâmpinat cu urale şi cântece de către poporul adunat în faţa clădirii Operei din Damasc, oamenii promiţând că îl vor apăra pe liderul sirian. 

Vorbind despre aceiaşi "duşmani ai poporului sirian", Bassad a ameninţat că aceştia "vor arde în iad", deoarece "sunt duşmanii lui Dumnezeu". 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite