Statele Unite au anulat un transport de muniţie către Israel din cauza obiecţiilor Greciei | adevarul.ro

Statele Unite au anulat un transport de muniţie către Israel din cauza obiecţiilor Greciei

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Statele Unite au fost nevoite să anuleze un transport de muniţie destinat unui depozit american din Israel, care urma să plece dintr-un port grec, din cauza obiecţiilor Atenei, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP.

"Guvernul grec are dificultăţi cu descărcarea unei părţi a încărcăturii în ţară şi căutăm alte soluţii pentru a putea duce toată încărcătura la destinaţie, în Israel", a anunţat Geoff Morrell în timpul unei conferinţe de presă. El a adăugat că nu a fost găsită nicio soluţie în acest sens, încă.

Acest transport de armament a fost aprobat vara trecută, înainte de actuala ofensivă a Israelului în Gaza, a precizat purtătorul de cuvânt, informează NewsIn.

Statele Unite aprovizionează stocurile israeliene de muniţie de 20 de ani, iar Israelul "poate cere permisiunea să le folosească", a adăugat Morrell, precizând că nu ştie care au fost obiecţiile exacte ale Greciei. Armata americană are depozite de arme în unele ţări, pentru cazul în care ar avea nevoie de ele în mod neaşteptat în regiunile respective.

Sâmbătă, Reuters anunţase că armata americană a făcut demersuri pentru a angaja un vas comercial care să transporte muniţie în Israel, dar Pentagonul a negat că livrarea de arme avea vreo legătură cu ofensiva israeliană din Fâşia Gaza.

Potrivit documentelor comerciale citate de Reuters, comandamentul marinei militare americane a făcut o cerere publică de oferte pentru transportul a 325 de containere standard cu "muniţie". Era vorba despre două transporturi diferite din portul grec Astakos spre portul israelian Ashdod în a doua jumătate a lunii ianuarie.

Un purtor de cuvânt al Pentagonului a declarat că nu comentează rutele de transport din motive de securitate, dar a confirmat că un transport de muniţie către Israel este în plan. "Livrarea de muniţie este destinată unui depozit american din Israel, în conformitate cu un acord din 1990, autorizat de Congres, dintre Statele Unite şi Israel", a spus purtătorul de cuvânt. "Livrarea era prevăzută de mai mult timp şi este una de rutină, neavând legătură cu actuala situaţie din Gaza", a precizat el.

Purtătorul de cuvânt nu a precizat ce conţinea transportul, dar documentele arată că este vorba despre substanţe explozive şi detonatoare.

Top articole

Partenerii noștri