Siria: Atentate sinucigaşe la Homs. Cel puţin 42 de persoane au murit, printre care şi un apropiat al lui Bashar al-Assad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 42 de persoane au murit sâmbătă în urma unor atentate sinucigaşe coordonate care au vizat două instituţii de securitate ale autorităţilor siriene din Homs, oraş controlat de regim.

Victimele fac parte din rândul reprezentanţilor serviciilor de informaţii, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de agenţiile internaţionale de presă.

„Au existat cel puţin şase atacatori şi mai mulţi dintre ei s-au aruncat în aer lângă sediile Securităţii de Stat şi Serviciului de informaţii al armatei“, a afirmat Rami Abdel Rahmane, directorul OSDO.

Potrivit televiziunii siriene, în atentatele sinucigaşe şi-a pierdut viaţa şi şeful serviciului de informaţii militare din Homs.

„Şeful filialei informaţiilor militare (din Homs, n. red.), generalul Hassan Daboul, a murit în atentatele teroriste sinucigaşe care au vizat două sedii ale Securităţii din Homs şi care au fost comise de şase atacatori sinucigaşi“, a precizat canalul de televiziune citat de France-Presse. „Unul dintre atacatorii sinucigaşi l-a vizat pe generalul martir“, a adăugat postul de televiziune.

Generalul Hassan Daaboul era un apropiat al preşedintelui Bashar al-Assad şi una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale serviciilor de informaţii siriene.

Agenţia de presă SANA a relatat, citându-l pe guvernatorul provinciei Homs, Talal al-Barazi, că atacurile s-au soldat cu 32 de morţi şi 24 de răniţi, notează DPA.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite