Simon Peres: Israelul urmăreşte eliminarea terorismului, nu obţinerea unui armistiţiu
Preşedintele israelian Shimon Peres a afirmat azi că Israelul îşi doreşte "o încetare a terorismului" şi "nu un armistiţiu" cu mişcarea islamistă Hamas în Fâşia Gaza, informează AFP, citată de Agerpres.
"Ceea ce dorim noi, nu este un armistiţiu, ci o eliminare a terorismului", a explicat şeful statului evreu într-o intervenţie pronunţată la Ministerul israelian al Apărării. "Acest război nu seamănă cu niciun altul pe care l-am purtat în trecut. Este vorba de o operaţiune foarte dificilă împotriva unor terorişti. Sfătuiesc oamenii să nu subestimeze inamicul", a subliniat Peres.
Alături de liderul israelian, şeful Statului Major al armatei israeliene Gabi Ashkenazi a declarat laconic că "treaba nu a fost încă terminată" în Fâşia Gaza.





















































