Serghei Lavrov: Rusia susţine integritatea teritorială a Republicii Moldova
0Rusia susţine integritatea teritorială a Republicii Moldova, a subliniat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, joi, în cadrul unei conferinţe de presă comună cu omologul său moldovean, Iurie Leancă, informează Kyiv Post.
Cel mai important lucru este să nu pierdem realizările pozitive pe care le-am obţinut de-a lungul anilor şi să ajutăm la găsirea unei soluţii care ar stabili un statut special garantat pentru Transnistria în cadrul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, a declarat Lavrov, făcând referire la conflictul transnistrean.
Moscova consideră că procesul de negocieri ar putea fi deblocat prin eforturi comune, iar căutarea unui compromis pentru o rezolvare globală şi viabilă a dosarului tranistrean va continua, a adăugat ministrul rus.
Am confirmat interesul privind reluarea negoierilor în formatul 5+2 împreună cu Ucraina, în calitate de ţară garant, observatorii din conflict - Statele Unite şi Uniunea Europeană şi, de asemenea, OSCE, a mai afirmat Lavrov.
Toţi participanţii la acest format de negocieri trebuie să promoveze activ măsurile de încredere şi să ajute cele două părţi să se aşeze la masa negocierilor, pentru a găsi o soluţie comună, a precizat oficialul rus.
Potrivit Kyiv Post, ministrul de externe al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a declarat că este foarte important să aibă loc consultări şi să fie găsite soluţii reciproc acceptabile în acest cadru.
Libera circulaţie a cetăţenilor şi a mărfurilor între Republica Moldova şi regiunea separatistă reprezintă una dintre piedicile în calea soluţionării conflictului, a subliniat Leancă.
Aceste probleme nu pot fi rezolvate rapid decât dacă există voinţă la Chişinău şi Tiraspol, a adăugat Iurie Leancă.
Alt obiectiv este stabilirea condiţiilor prealabile esenţiale interne şi externe pentru începerea negocierilor privind statutul Transnistriei în cadrul Republicii Moldova, a precizat ministrul moldovean de externe.