Serbia: Contracandidatul lui Tadici la preşedinţie, Tomislav Nikolici, ameninţă cu dezvăluiri incendiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul Partidului Progresist Sârb (SNS) la preşedinţia Serbiei, Tomislav Nikolici, i-a acuzat, miercuri, pe politicienii de la putere, că sunt "îmbibaţi de criminalitate" şi i-a îndemnat pe alegătorii Partidului Socialist al Serbiei să-l voteze pe el la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.


"Împotriva mea am un adversar care nu se dă înapoi de la nimic şi care este dispus să facă orice pentru a rămâne la putere, pentru că îi este teamă de câţi prieteni de-ai săi o să rămână în libertate", a spus Nikolici.

El a menţionat că, în Serbia, criminalii îi au la mână pe politicienii aflaţi la putere şi a cerut cetăţenilor să nu permită ca criminalitatea să învingă în Serbia, ci Serbia să iasă victorioasă împotriva criminalităţii.

Nikolici a refuzat să răspundă care sunt politicienii care sunt "cufundaţi în crime", dar a anunţat că în două sau trei zile va prezenta mai multe informaţii. "Când am spun acest lucru, înseamnă că am ceva în mână şi veţi vedea ce se va întâmpla duminică la alegeri", a subliniat el.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite