Şcoala de condus tancuri în Germania
Doi germani au deschis o "şcoală de condus Panzere", unde doritorii, care nu sunt puţini la număr, pot pilota tancuri. În funcţie de posibilităţile financiare, amatorii de senzaţii tari
Doi germani au deschis o "şcoală de condus Panzere", unde doritorii, care nu sunt puţini la număr, pot pilota tancuri. În funcţie de posibilităţile financiare, amatorii de senzaţii tari au şi posibilitatea de a zdrobi cu ajutorul unui astfel de "monstru" de 34 de tone o carcasă de maşină.
La "Şcoala de condus Panzere" din Beerfelde, localitate situată la jumătatea distanţei dintre Berlin şi frontiera poloneză, oricine poate învăţa să conducă un vehicul blindat.
Aventura, organizată pe un teren de 8,5 hectare, la marginea pădurii, atrage anual circa 10.000 de turişti, care plătesc 136 de euro pentru plăcerea de a fi la comanda tancurilor timp de o jumătate de oră. Blindatele, modele T-55 şi BMP, fabricate în Cehoslovacia sau Polonia în anii '50 şi '60, au fost recuperate din ţări foste comuniste.




















































