Video Schimb de focuri în timpul unui festival din Toronto. Cel puțin doi oameni au murit
Două persoane au fost ucise, iar alte patru au fost rănite într-un schimb de focuri produs sâmbătă seară în apropierea unui festival stradal din Toronto, au anunțat autoritățile. Poliția a precizat că alerta inițială privind un posibil atacator activ s-a dovedit nefondată, incidentul fiind provocat de un schimb de focuri între două persoane care se vizau reciproc.

Adjunctul șefului Poliției din Toronto, Frank Barredo, a declarat că anchetatorii au recuperat două arme de foc de la locul incidentului, raportat la ora locală 20:12, în apropierea intersecției dintre St. Clair Avenue West și Arlington Avenue, unde era în desfășurare festivalul Salsa on St. Clair, relatează The Guardian.
Până la conferința de presă organizată târziu în noapte, niciun suspect nu fusese arestat. Barredo a confirmat însă că ambele persoane decedate sunt bărbați.
Inițial, poliția le-a cerut oamenilor să evite zona, iar ulterior a anunțat că perimetrul a fost securizat.

„Au existat temeri că este vorba despre un atacator activ. S-a dovedit că nu a fost cazul”, a declarat Barredo. El a adăugat însă că cei doi bărbați înarmați implicați în schimbul de focuri „au pus în pericol, fără discernământ, un număr foarte mare de oameni”.
Primarul orașului Toronto, Olivia Chow, a reacționat la incident, afirmând: „Sunt profund tulburată și revoltată de acest act de violență nesăbuit și iresponsabil, comis chiar în mijlocul unui festival la care participau familii.”
Valerie Rodriguez a povestit că se afla la o terasă din apropiere când oamenii au început brusc să țipe și să fugă.
„Mai multe persoane ne-au spus să ne întindem la pământ. Ne-am speriat pentru că nu știam exact ce se întâmplă”, a declarat ea.
Sursa X / @JCEPhoto
Patsy Gutierrez, comerciantă prezentă la festival, a spus că servea clienți când a văzut „un val uriaș” de oameni fugind.
„Toată lumea a intrat în panică și am încetat să mai servim. Nu cred că astfel de lucruri ar trebui să se întâmple la asemenea evenimente”, a spus ea.
Sursa X / @BeatsMarcy
Un dispozitiv important de poliție a rămas în zona festivalului, o manifestare anuală dedicată culturii latino-americane, care atrage mii de participanți în cartierul St. Clair West din Toronto pentru concerte, dans, gastronomie și spectacole culturale.
Premierul Canadei, Mark Carney, a declarat într-o postare pe platforma X că este „îngrozit” de atac și a transmis că poliția beneficiază de întregul său sprijin pentru identificarea și prinderea celor responsabili.
„Gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă către familiile care își plâng persoanele dragi, către cei aflați în stare critică și către toți cei afectați de acest eveniment îngrozitor”, a scris acesta.
Toronto, cel mai mare oraș al Canadei, este considerat unul dintre cele mai sigure mari orașe din America de Nord. Atacurile armate soldate cu morți, în special cele cu mai multe victime produse în spații publice, sunt relativ rare.
„Toronto este unul dintre cele mai sigure orașe din lume, dar suntem un oraș cu 3 milioane de locuitori și, din păcate, nu suntem imuni”, a declarat Frank Barredo.























































