Sârbii nu renunţă la provincia Kosovo
0>> Sute de mii de persoane s-au adunat la Belgrad pentru a protesta faţă de independenţa provinciei. Sute de mii de sârbi s-au adunat ieri în centrul Belgradului pentru o manifestaţie de
>> Sute de mii de persoane s-au adunat la Belgrad pentru a protesta faţă de independenţa provinciei.
Sute de mii de sârbi s-au adunat ieri în centrul Belgradului pentru o manifestaţie de amploare împotriva independenţei Kosovo. Manifestaţia, care a avut ca slogan "Kosovo este Serbia", s-a desfăşurat în faţa parlamentului şi a început prin intonarea imnului Serbiei.
Obiectivul mitingului a fost să demonstreze paşnic unitatea poporului în faţa "nedreptăţii" orchestrate de Statele Unite şi UE. Principalul orator a fost premierul naţionalist Vojislav Koştuniţa, care a făcut din lupta împotriva independenţei Kosovo tema centrală a politicii sale. Marele absent a fost preşedintele Boris Tadic, aflat în vizită în România. Şi formaţiunea sa politică s-a abţinut să fie reprezentată.
Au fost invitaţi şi lideri ai sârbilor din Bosnia şi Muntenegru. Mulţimea s-a deplasat apoi la catedrala Sfântul Sava, unde s-a rugat pentru Kosovo împreună cu înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe sârbe. Tot ieri, sute de veterani din armata sârbă au atacat poliţia kosovară cu pietre şi pneuri aprinse, la frontiera cu noul stat. La Priştina a început lupta între palate. Partidul condus de preşedintele Fatmir Sejdu, pe de-o parte, şi formaţiunea premierului Hashim Thaci, pe de altă parte, îşi dispută portofoliile ministeriale.























































