Sara Netanyahu, soția premierului Israelului, este vizată de o anchetă penală

0
Publicat:

Parchetul din Israel a anunțat duminică, 2 februarie, faptul că a fost deschisă o anchetă penală împotriva Sarei Netanyahu, soția premierului țării.

Benjamin și Sara Netanyahu/FOTO: EPA-EFE
Benjamin și Sara Netanyahu/FOTO: EPA-EFE

Cu toate acestea, parchetul nu a oferit detalii cu privire la ancheta împotriva soției premierului, care în prezent se află în SUA.

Deputata laburistă Naama Lazimi a acuzat-o pe soţia lui Netanyahu de intimidarea martorilor în procesul de corupţie al soţului său, în urma unei anchete difuzate la televiziune.

Conform televiziunii, Sara Netanyahu i-a ordonat lui Hanni Bleiweiss, fostul consilier al soţului său, să orchestreze proteste şi o campanie online împotriva lui Hadas Klein, un martor-cheie într-unul dintre cazurile în care este judecat prim-ministrul.

Sara Netanyahu s-a prezentat în fața instanței și în 2018, după ce a fraudat aproape 100.000 de dolari din fonduri publice, comandând meniuri pregătite la restaurant, deşi reşedinţa oficială dispunea de un bucătar.

În 2019 însă, femeia a ajuns la o înțelegere cu procurorii israelieni, astfel că a pledat vinovată pentru o infracţiune mai mică, de exploatare a greşelii unei alte persoane, plătind o amendă mult mai mică, de 2.500 de euro.

Tot în 2019, un alt eveniment major ce o privește pe Sara Netanyahu, a fost acela când sute de manifestanți au blocat un coafor din Tel Aviv în care se afla aceasta, fiind nevoită să aștepte ore întregi.

La acea vreme, zeci de protestatari au fost arestați, iar premierul Netanyahu i-a calificat pe aceștia drept „infractori'' pentru că au încercat să blocheze drumuri, i-a avertizat să nu depăşească „linii roşii'' şi i-a comparat cu coloniştii israelieni care au atacat duminica trecută localitatea palestiniană Huwara, în Cisiordania ocupată.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite