Șaptesprezece civili au fost decapitaţi în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șaptesprezece civili au fost decapitaţi în Afganistan, în provincia Helmand din sudul ţării, în timp ce zece soldaţi au fost ucişi într-un incident separat, transmite KBC News.

"Într-o noapte 17 săteni, două femei și 15 bărbați, au fost decapitați de către persoane necunoscute în cartierul Kajaki," a declarat Daud Ahmadi, un purtator de cuvânt pentru provincia Helmand, pentru AFP.

"Noi nu știm cine a fost în spatele crimelor de la acest moment. Suntem în investigare", a adăugat el.


Pe de altă parte, a fost înregistrat şi un atac asupra a 10 de soldați care a avut loc în cartierul Washir, patru dintre aceştia fiind răniţi, iar alţi cinci fiind dispăruţi.

Nu este clar dacă soldaţii dispăruţi au fost răpiţi sau au mers voluntar cu atacatorii.


Daud Ahmadi a declarat pentru AFP, că atacul a fost un "complot din interior, cinci soldaţi plecând cu talibanii, cu armele lor," a spus el.


Incidentul din provincia Langhman este unul dintre cele doisprezece atacuri asupra trupelor internaționale în această lună.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite