Sancţiunile împotriva Iranului nu au efect: exporturile sale petroliere nu sunt afectate
0
Presiunile internaţionale asupra Iranului, concretizate prin impunerea unui embargou total din partea Uniunii Europene asupra exporturilor sale de petrol, nu au avut efectul scontat, a declarat un oficial iranian.
„Nu vedem nimic anormal, aproape totul progresează în mod obişnuit“, a spus directorul pentru relaţii internaţionale la compania petrolieră naţională din Iran, Mohammad Ali Tabatabaei. Deşi susţine că
exporturile de petrol ale Iranului sunt la un nivel normal, el nu a oferit cifre cu privire la situaţia actuală.
Cu toate acestea, principalii cumpărători de petrol iranian şi-au redus semnificativ achiziţiile în urma presiunilor exercitate de Statele Unite şi de Uniunea Europeană, prin care se urmăreşte reducerea veniturile din petrol ale Iranului şi încetarea programului nuclear.
Importurile de petrol iranian ale Japoniei au scăzut la zero în luna iulie, pentru prima dată după 1981, arată cifrele oficiale citate de Reuters. Pentru a compensa acest lucru, Japonia şi-a sporit importurile de ţiţei din Emiratele Arabe Unite şi Irak. De asemenea, Africa de Sud nu a important petrol din Iran în luna iulie, în condiţiile în care anterior un sfert din necesarul său de petrol era importat din Iran.
Embargoul impus de UE include şi interdicţia asigurării navelor iraniene. Teheranul s-a oferit să ofere o asigurare de până la un miliard de dolari pentru navele iraniene care transportă petrol. „Această măsură a fost luată în urmă cu câteva luni şi toată lumea a văzut că firmele de asigurări pot oferi o acoperire de un miliard de dolari“, a spus Mohammad.
În 2011, Teheranul a exportat aproximativ 450.000 de barili de petrol pe zi (18% din exporturile sale) spre Uniunea Europeană.