Rusia propune un armistițiu temporar pentru a returna rămășițele a 6.000 de soldați. Kievul anunță că se pregătește un nou schimb de prizonieri de război
0În urma discuțiilor de pace care au avut loc luni la Istanbul și care au durat aproximativ o oră, Rusia a propus un armistițiu de două, trei zile în anumite părți ale frontului, astfel încât să poată returna Ucrainei cadavrele a 6.000 de soldați. De partea cealaltă, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Kievul se pregătește pentru un nou schimb de prizonieri de război cu Rusia.

Șeful delegației ruse, Vladimir Medinski, a declarat că Rusia a propus Ucrainei un armistițiu parțial de două până la trei zile în anumite sectoare ale frontului, astfel încât să poată fi colectate cadavrele.
„Am făcut o propunere destul de generală: un armistiţiu concret timp de două sau trei zile în anumite zone ale frontului", pentru a putea aduna cadavrele soldaţilor morţi, a declarat Medinski într-o conferinţă de presă care a urmat discuţiilor, potrivit Unian.
„Încetarea focului ar trebui să permită colectarea trupurilor militarilor ucişi", a spus Medinski, citat de media ruse.
Referitor la trupurile militarilor decedaţi, potrivit lui Medinski, Federaţia Rusă va preda Ucrainei "6.000 de trupuri de ofiţeri ucraineni". El a adăugat că nu ştie dacă partea ucraineană deţine trupuri ale ofiţerilor ruşi.
De asemenea, a confirmat posibilitatea unui nou schimb de prizonieri.
În plus, potrivit acestuia, Rusia va studia lista cu numele celor 339 de copii transmisă luni de Ucraina pentru a facilita întoarcerea lor în "ţara vecină", a afirmat negociatorul-şef rus, citat de EFE.
„Rusia va studia fiecare caz fără excepţie de pe lista ucraineană (...) Nu există niciun copil furat, există copii salvaţi şi scoşi din zonele de luptă", a declarat Medinski la conferința de presă de după discuții.
Medinski a adaugat că Rusia a înmânat Ucrainei un memorandum în scopul unei păci durabile și a unui armistițiu total.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei, Heorhii Tihi, a declarat că Ucraina trebuie mai întâi să „studieze” memorandumul Rusiei înainte de a decide asupra „pașilor suplimentari”.
El a adăugat adaugă ar fi „iresponsabil” să comenteze înainte de a parcurge documentul.
Tihi spune că următoarele întâlniri au sens dacă deschid calea unei întâlniri între Zelenski și Vladmir Putin astfel încât negocierile să avanseze.
„Preşedintele nostru este gata să se întâlnească şi mâine. Dacă Putin spune că vrea să se întâlnească mâine, preşedintele Zelenski se va întâlni cu el mâine. Nu avem nicio problemă cu asta. Din păcate, problema este de partea cealaltă", a declarat Tihii la Istanbul.
El a adăugat că Ucraina este pregătită pentru o „încetare totală a focului”.
„Diplomații pot discuta atunci când armele amuțesc. Rusia continuă să respingă acest lucru”, a subliniat oficialul ucrainean.
Kievul a propus o întâlnire tripartită între preşedinţii Ucrainei, SUA şi Rusiei, Volodimir Zelenski, Donald Trump, respectiv, Vladimir Putin, între 20 şi 30 iunie.
„Este crucial pentru avansarea procesului de negocieri", a declarat la rândul său şeful delegaţiei ucrainene, ministrul apărării Rustem Umerov la finalul reuniunii între delegaţiile ucraineană şi rusă.
„Cerem să se ia măsuri concrete pentru a pune capăt acestui război – încetare a focului, acțiuni umanitare, o întâlnire a liderilor. Dacă Rusia este serioasă, va fi de acord. Dacă nu, trebuie să urmeze sancțiuni”, spune el.
Ucraina subliniază că încheierea unui armistițiu ar trebui să fie primul pas spre un acord de pace
Viceministrul ucrainean de externe, Serhii Kislitsia, a declarat că partea rusă continuă să respingă propunerea unui armistițiu necondiționat.
Delegația ucraineană a criticat din nou Rusia pentru că nu a permis Statelor Unite să participe la această întâlnire sau la întâlnirea care a avut loc luna trecută.
Reprezentanții ucraineni insistă că este necesar ca o parte terță să monitorizeze discuțiile, iar Statele Unite sunt în cea mai bună postură să facă acest lucru.
Ei subliniază că nu au primit documentul înainte de întâlnirea de la Istanbul, astfel că nu au fost în măsură să studieze documentul în prealabil pentru a avea o bază de discuție.
Ucraina anunță un nou schimb de prizonieri
Un alt subiect-cheie al reuniunii a fost apelul ucrainean la o încetare a focului de 30 de zile, pentru a permite progrese în negocierile de pace.
Ministrul Apărării, Rustem Umerov, a declarat că Ucraina a primit memorandumul Rusiei și a adăugat că delegația va răspunde în termen de o săptămână la condiţiile prezentate de Rusia.
„Echipele noastre vor avea nevoie de o săptămână pentru a analiza documentele şi apoi vom putea coordona următorii paşi", a declarat el.
Umerov şi-a exprimat regretul că Rusia nu a transmis documentele cu condiţiile sale privind încetarea focului şi soluţionarea conflictului până la reuniunea propriu-zisă, după ce Kievul a trimis „foaia de parcurs” cu poziţiile sale în avans Moscovei şi a cerut părţii ruse să facă acelaşi lucru, astfel încât discuțiile de luni să producă deja rezultate.
Negociatorul-şef al Kievului a declarat că Ucraina şi Rusia au convenit să facă schimb de toţi prizonierii lor de război grav răniţi sau sub vârsta de 25 de ani.
„Am convenit să schimbăm toţi prizonierii de război grav răniţi şi grav bolnavi. A doua categorie include tinerii soldaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, în formula toţi pentru toţi", a declarat ministrul ucrainean al apărării, citat de AFP. "
Turcia s-a angajat să faciliteze o întâlnire la nivel de lideri
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a reiterat propunerea pentru o reuniune la nivel înalt între preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele ucrainean Volodomir Zelenski şi preşedintele american Donald Trump la Istanbul sau Ankara.
„Cea mai mare dorinţă a mea (...) este să-i reunesc pe (Vladimir) Putin şi (Volodimir) Zelenski la Istanbul sau Ankara şi să îl aduc pe (Donald) Trump să se alăture lor. Dacă ei acceptă, mă voi alătura şi eu, pentru a face din Istanbul un centru al păcii", a declarat el la finalul celei de-a doua reuniuni directe între delegaţiile rusă şi ucraineană, luni, la Istanbul.