Reuniune pregătitoare a Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, marţi, la Washington

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O reuniune pregătitoare a avut loc marţi la Washington, în ajunul întâlnirii membrilor Cvartetului pentru Orientul Mijlociu care speră să relanseze negocierile de pace israeliano-palestiniene, blocate din septembrie 2010, a anunţat Departamentul de Stat american, preluat de AFP.

Şefii diplomaţiilor americană (Hillary Clinton), rusă (Serghei Lavrov), europeană (Catherine Ashton) şi secretarul general al ONU (Ban Ki-moon) urmează să se întâlnească, miercuri, la Washington, pentru o zi de discuţii cu emisarul special al Cvartetului, Tony Blair.

"Va fi o declaraţie a Cvartetului la finalul acestei reuniuni, miercuri, la mijlocul zilei. Asistenţii lucrează de astăzi asupra acesteia, iar şefii delegaţiilor vor veni cu concluziile lor", a explicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland.

"Încercăm să acordăm sprijinul nostru tuturor părţilor implicate şi să le ajutăm să lanseze dialogul prin crearea unui climat favorabil", a adăugat ea. Purtătoarea de cuvânt a precizat că responsabilii Cvartetului speră să avanseze cu propunerile pentru o "puternică susţinere internaţională" a Autorităţii Palestiniene ca să se doteze cu instituţiile necesare edificării viitorului stat.

Israelienii şi palestinienii au avut o serie de reuniuni exploratorii la Amman, în luna ianuarie, sub egida regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei şi a Cvartetului, fără să se ajungă, însă, la relansarea negocierilor directe între cele două tabere, relatează Agerpres.

Palestinienii condiţionează orice reluare a tratativelor de pace de încetarea colonizării israeliene în teritoriile ocupate şi de acceptarea de către Israel a frontierelor existente înaintea 'Războiului de Şase Zile' din 1967, în timp ce statul evreu insistă pentru reluarea necondiţionată a dialogului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite