Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, după ce Coreea de Nord a lansat o rachetă cu rază lungă de acţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă, duminică, la New York, în urma lansării unei rachete nord-coreene, au anunţat surse diplomatice citate de AFP.

Reuniunea, care va avea loc cu uşile închise, a fost cerută de Statele Unite şi Japonia, membre ale Consiliului, şi de Coreea de Sud.

Într-o scrisoare comună către preşedinţia venezueleană a Consiliului, Washingtonul şi Tokyo au subliniat că „lansarea astăzi a unui pretins «satelit» de către Coreea de Nord este o violare a rezoluţiilor pertinente ale ONU“ ce interzic Phenianului orice activitate balistică sau nucleară.

Coreea de Nord a lansat o rachetă cu rază lungă de acţiune duminică dimineaţă, în ciuda avertismentelor Statelor Unite şi Coreei de Sud, a anunţat Ministerul sud-coreean al Apărării.

Acest tir a fost efectuat în timp ce comunitatea internaţională încă încearcă să ajungă la un consens cu privire la modul de a răspunde la ultimul test nuclear al Phenianului din 6 ianuarie.

Washingtonul şi Beijingul, singurul aliat al Phenianului, negociază de mai multe săptămâni cu privire la un proiect de rezoluţie a Consiliului pentru a răspunde acestui test, notează AFP, adăugând că până în prezent discuţiile nu au avut succes.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite