Regiunea Seattle, izolată de restul Statelor Unite din cauza inundaţiilor
Regiunea Seattle, din nord-vestul Statelor Unite, a fost izolată joi de restul ţării, din cauza unor inundaţii grave care au antrenat evacuarea a circa 30.000 de persoane, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP.
Din cauza ploilor torenţiale şi a topirii zăpezii, nivelul apelor a crescut rapid şi a blocat toate şoselele şi căile ferate dintre nord-vestul statului Washington, unde locuiesc trei milioane de persoane, şi sudul acestuia. Potrivit NewsIn, deocamdată, nu au fost semnalate victime.
Circulaţia pe autostrada 5, principala axă nord-sud, tranzitată de obicei de circa 10.000 de camioane pe zi, este închisă, la fel ca şi pe linia de cale ferată care leagă Seattle de Portland. Şi şingurele trei şosele care leagă Seattlede estul statului, şi care traversează munţii, au fost închise, din caua riscului mare de avalanşă în munţii Cascade. Singurul mod de a părăsi Seattle joi era cu avionul.
Circulaţia mărfurilor a fost "paralizată complet", a afirmat secretarul transporturilor din statul Washington, Paula Hammond. În aceste condiţii, la Spokane, oraş situat la 450 de kilometri est de Seattle, a fost semnalată o penurie de de pâine şi ouă.
Toate râurile din regiunea Puget Sound, un golf de mici dimensiuni care leagă Seattle de oceanul Pacific, şi-au depăşit cota de alertă, iar unele cartiere sunt sub ape.
În regiunea Orting, la 60 de kilometri sud de Seattle, peste 30.000 de persoane au fost evacuate şi găzduite în refugii puse la dispoziţie de Crucea Roşie, potrivit cifrelor furnizate de serviciile locale de urgenţă.
În intervalul miercuri-joi, în statul Washington au căzut între 20 şi 30 de litri pe metru pătrat de ploaie, iar autorităţile sunt îngrijorate că aceste precipitaţii ar putea topi zăpada care a căzut în luna decembrie în regiune. Numai în oraşul South Bend, de pe coastă, nivelul precipitaţiilor a fost miercuri de 37 de litri pe metrul pătrat .
"Este un episod de inundaţii memorabil", a declarat meteorologul Doug McDonnal. Statul Washington este cunoscut pentru clima sa umedă, dar "numărul de inundaţii din ultimii ani este incredibil", a adăugat el.
De asemenea, torente de noroi au fost semnalate în acest stat, dintre care mai multe chiar în oraşul Seattle.



















































