Regimul lui Al-Assad a ordonat folosirea armelor chimice împotriva rebelilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regimul de la Damasc este acuzat că ar fi folosit arme chimice împotriva rebelilor sirieni FOTO Reuters
Regimul de la Damasc este acuzat că ar fi folosit arme chimice împotriva rebelilor sirieni FOTO Reuters

Regimul lui Bashar al-Assad a ordonat folosirea armelor chimice împotriva Armatei Libere Siriene, a declarat fostul general Zahir al Sakit într-un interviu acordat postului de televiziune Al Arabiya, notează Europa Press.

Generalul dezertor, care activa în cadrul divizei de arme chimice, a relatat că i-a fost ordonat să folosească acest tip de arme în timpul unei lupte între forţele armate şi rebelii sirieni din localitatea Hauran (sud-estul Siriei). Al Sakit susţine că nu a respectat ordinele primite de la superiorii lui şi a schimbat agenţii chimici cu substanţă dezinfectantă, pe care el a numit-o „apă Javel”. „Am părimit ordine să folosesc substanţele chimice în peşterile şi în tunelele folosite de Armata Liberă Siriană, dar am amestecat chimicalele cu apă”, a mărturisit Sakit.

Fostul general spune că, până la dezertarea lui, armata lui Assad nu a folosit arme chimice împotriva rebelilor sirieni. „Vă asigur că am dat ordin să fie îngropate toate armele chimice şi pot să vă arăt exact unde se află acele chimicale”, a mai spus Sakit.

Săptămâna trecută, SUA şi Marea Britanie au acuzat guvernul de la Damasc că a folosit arme chimice. Până în prezent, comunitatea internaţională, deşi divizată cu privire la conflictul sirian, este foarte reticentă cu privire la o intervenţie militară în Siria. Cu toate acestea, preşedintele Barack Obama a subliniat că, dacă se confirmă folosirea armelor chimice,  „regulile jocului“se vor schimba.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite