Regimul iranian nu numai că a supraviețuit, dar s-a și consolidat, după o lună de război. Republica Islamică se transformă într-un „stat de garnizoană”

La mai bine de o lună de la izbucnirea noului conflict din Orientul Mijlociu, Iran nu dă semne de colaps. Dimpotrivă, potrivit analizei realizate de orientalistul rus Nikita Smagin, pentru publicația independentă Meduza, regimul pare să se fi consolidat, adaptându-se rapid la presiunile externe și transformându-se treptat într-un „stat de garnizoană”.

SUsținători ai noului ayatollah/FOTO:Profimedia

Un regim sub presiune, dar stabil

Amenințările venite din partea Statele Unite și Israel au contribuit la mobilizarea internă. În paralel, ideologia islamismului revoluționar a recăpătat vizibilitate, iar deciziile politice sunt tot mai mult influențate de logica de război.

Deși sistemul politic este supus unui stres considerabil, structurile de putere nu s-au prăbușit. Liderii eliminați sunt înlocuiți rapid, iar presiunea externă a contribuit la coeziunea cercurilor loialiste. În același timp, aceste transformări modifică echilibrul intern al puterii.

Dispariția moderatilor și ascensiunea militarilor

În ultimii ani, politicienii moderați au fost eliminați treptat din procesul decizional. Figuri considerate cândva influente, precum Hassan Rouhani sau Mohammad Javad Zarif, au fost marginalizate sau plasate sub restricții.

Chiar și actualul președinte, Masoud Pezeshkian, este perceput ca având o influență limitată. Un episod recent, în care acesta și-a retras rapid declarațiile după reacții negative din partea Corpul Gardienilor Revoluției Islamice, ilustrează clar raportul de forțe.

Moartea lui Ali Larijani, considerat un reprezentant al curentului pragmatic, a redus și mai mult diversitatea internă. În locul acestor voci, influența structurilor militare a crescut semnificativ, suține Nikita Smagin, autor al cărții „Tot Iranul”,

IRGC – din protector al regimului, arhitect al puterii

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice nu mai este doar o instituție de securitate. Potrivit analizei, aceasta devine actorul central în definirea politicii de stat.

Numiri recente în funcții-cheie confirmă această tendință, inclusiv apropierea de structurile militare a noului lider suprem, Mojtaba Khamenei.

Această evoluție are consecințe directe: prioritățile statului sunt din ce în ce mai mult subordonate obiectivelor militare, iar ideologia joacă un rol esențial în procesul decizional.

Revenirea ideii de „martiriu”

Un alt element central este reactivarea conceptului de „șahid” – martir al cauzei islamice. Această idee, puternică în timpul războiului dintre Iran și Irak din anii 1980, revine în discursul public.

Moartea unor lideri militari și politici este prezentată drept exemplu de sacrificiu. Un caz simbolic rămâne Qasem Soleimani, ucis în 2020, care continuă să fie celebrat pe scară largă.

În contextul actual, ideea sacrificiului capătă noi forme, inclusiv utilizarea infrastructurii civile în scopuri militare, ceea ce ridică îngrijorări privind siguranța populației.

O societate divizată

Deși autoritățile promovează mobilizarea și ideologia, o mare parte a populației rămâne indiferentă sau preocupată de probleme economice cotidiene.

Diferențele dintre elite și cetățeni devin tot mai vizibile. Accesul la internet este un exemplu: în timp ce populația este sever restricționată, oficialii beneficiază de acces nelimitat.

Declarațiile ministrului de Externe, Abbas Araghchi, care a justificat acest privilegiu prin rolul său oficial, au atras critici și au evidențiat această ruptură.

Represiune în creștere

Autoritățile au adoptat o abordare mai dură față de orice formă de opoziție. Protestele sunt tratate ca acte ostile, iar participanții sunt etichetați drept „dușmani”.

Există semnale privind utilizarea forței împotriva cetățenilor, inclusiv incidente în care persoane înarmate au deschis focul asupra celor care exprimau nemulțumiri.

Un stat orientat exclusiv spre război

În ansamblu, Iranul pare să evolueze către un model de stat în care obiectivul principal este supraviețuirea într-un context de conflict permanent. Politicile publice, resursele și structurile de putere sunt aliniate acestei priorități.

Această transformare ar putea avea consecințe pe termen lung. Problemele economice și sociale riscă să se adâncească, iar eventualele proteste ar putea fi întâmpinate cu o represiune și mai severă.

Deși regimul pare stabil în prezent, întrebarea rămâne dacă acest model de „stat de garnizoană” poate răspunde nevoilor unei societăți civile din ce în ce mai tensionate.