Refugiaţii Rohingya cer despăgubiri de 150 de miliarde de dolari de la Facebook. „A lăsat în urmă sute de mii de vieţi devastate”
0Refugiaţii Rohingya au depus plângere, luni, împotriva Facebook. Ei acuză reţeaua de socializare că permite difuzarea mesajelor de ură care vizează această minoritate etnică pe platformă şi cer despăgubiri de 150 de miliarde de dolari.
Plângerea depusă la o instanţă din California, unde are sediul Facebook, susţine că algoritmii folosiţi de Facebook au favorizat dezinformarea şi ideologiile extremiste care au dus la acte violente în lumea reală.
„Facebook-ul este ca un robot programat cu o singură misiune: să se dezvolte", scriu reclamanţii. "Realitatea de netăgăduit este că extinderea Facebook, alimentată de ură, diviziune şi dezinformare, a lăsat în urma sa sute de mii de vieţi Rohingya devastate", continuă documentul consultat de AFP, scrie Hotnews.
Cei mai mulţi dintre Rohingya, o minoritate etnică musulmană, s-au refugiat în Bangladesh începând cu 2017, după ce au fugit de o campanie violentă de represiune în Myanmar. Aici sunt consideraţi clandestini, cu toate că locuiesc de mai multe generaţii.
Cei care au plecat trăiesc acum în colibe improvizate şi în condiţii insalubre. Persoanele care fac parte din minoritatea etnică şi au rămas în Myanmar nu beneficiază de cetăţenie şi sunt ţinta violenţelor comunitare şi ale discriminării din partea juntei de guvernământ.
Plângerea pe care au făcut-o refugiaţii Rohingya susţine că algoritmii Facebook împing anumite profiluri de utilizatori spre grupuri şi mai extremiste, o situaţie ideală pentru "conducătorii şi regimurile autocratice".
Organizaţii care apără drepturile omului au criticat de mult timp Facebook pentru că nu s-a implicat suficient în lupta împotriva dezinformării şi a informaţiilor false.
Cu toate că platforma este alertată cu privire la conţinutul unor mesaje de ură, nu se acţionează.
Conform legislaţiei americane, este puţin probabil ca Facebook să fie considerat responsabil pentru mesajele postate de utilizatorii săi. Pentru a evita această capcană legală, plângerea Rohingya evidenţiază faptul că legislaţia din Myanmar, care nu oferă nici un fel de protecţie de acest fel, ar trebui să aibă prioritate.