Raul Castro, pregătit să discute orice problemă cu SUA, dar cere respectarea regimului politic de la Havana
0Preşedintele cubanez, Raul Castro, a cerut sâmbătă ca Statele Unite ale Americii (SUA) să respecte sistemul comunist al Cubei şi a declarat că e pregătit să discute orice problemă cu administraţia americană, în timp ce Havana şi Washingtonul acţionează în vederea normalizării relaţiilor lor diplomatice, relatează AFP şi Reuters.
Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat miercuri o schimbare a politicii Washingtonului faţă de Cuba, ce datează din perioada Războiului Rece, şi cele două ţări au făcut un schimb de deţinuţi în baza unui acord istoric survenit după 18 luni de negocieri secrete.
„Poporul cubanez salută această decizie justă a preşedintelui Statelor Unite Barack Obama, care confirmă ridicarea unui obstacol în relaţiile dintre ţările noastre” şi este momentul „deschiderii unui nou capitol”, a afirmat Raul Castro într-un discurs susţinut la închiderea sesiunii parlamentare semestriale.
Raul Castro a afirmat sâmbătă că este deschis discuţiilor privind o serie largă de probleme, dar că ele ar trebui să se refere şi la SUA, şi a subliniat că Havana nu va renunţa la principiile sale socialiste.
„Aşa cum noi n-am cerut niciodată ca SUA să-şi schimbe sistemul politic, cerem să fie respectat şi sistemul nostru”, a precizat liderul cubanez.
Totodată, Raul castro a reitereat faptul că în acest moment cea mai importantă problemă care trebuie soluţionată între cele două administraţii este „eliminarea embargoului economic, comercial şi financiar”.
Oficiali americani vor vizita Havana în ianuarie pentru a începe convorbirile privind normalizarea relaţiilor. Reprezentanţii Washingtonului vor insista în cursul discuţiilor în lunile următoare asupra chestiunilor referitoare la drepturile politice şi drepturile omului, mai ales după ce au fost criticaţi de o parte din reprezentanţii diasporei cubaneze care au susţinut necesitatea abordării acestei teme.