Cum a învăţat Cuba să supravieţuiască în ciuda americanilor: de la „Socialism sau Moarte“ la „Bine aţi venit în Cuba“

Embargoul economic, ce a început în 1960, a fost exploatat la maxim şi cu entuziasm în Cuba. Acesta a oferit regimului posibilitatea de a scăpa de criticile la adresa colectivizării haotice a industriei şi agriculturii. Duşmanul era acum America, scrie Simon Calder, un britanic ce a călătorit în Cuba în urmă cu 25 de ani şi care acum s-a întors acolo pentru a descoperi o ţară ce şi-a transformat izolarea în virtute.

Au trecut 25 de ani de când Simon Calder a produs primul ghid independent pentru călătoria în Cuba. De curând, s-a întors acolo pentru a descoperi o ţară ce şi-a transformat izolarea în virtute, notează „The Independent“.

„Socialismo o muerte“

Anul era 1989, iar misiunea mea era să fac muncă de cercetare pentru primul ghid independent privind Cuba, îşi începe relatarea pentru „The Independent“, Simon Calder.

Americanilor nu li se permitea să călătorească în Cuba, cu excepţia unor cazuri speciale, de aceea a trebuit să mă identific ca britanic. Anul acela, în urmă cu un sfert de secol, chiar înainte ca piesele de domino comunist din Europa să înceapă să cadă, a fost „Epoca de Aur“ pentru Fidel Castro. Totul a început cu revoluţionarii care sărbătoreau trei decenii de la triumful lor din 1959. În acest timp, Cuba s-a comportat ca un intermediar pentru Uniunea Sovietică şi ca un ghimpe în coasta Washingtonului, fapt ce s-a dovedit de o valoare strategică imensă pentru Kremlin.

Din punctul de vedere al unui vizitator, era tentant să vezi cea mai mare insulă caraibiană ca un fel de parc tematic marxist-leninist. Sănătatea şi Educaţia fuseseră transformate de la revoluţie, oraşele şi zonele rurale era pline de sloganuri care informau oamenii de alegerea dintre socialism şi „muerte“, iar cubanezul obişnuit, sătul de propaganda partidului, putea să ia o sticlă de rom ieftin şi să ducă pe plajă.

Totuşi, în spatele faţadei, Cuba putea fi întunecată, un loc înspăimântător. În ciuda mişcărilor oficiale spre egalitate, rasismul era des întâlnit acolo. Tinerii negri disperaţi se lăsau, uneori, cuprinşi de viaţa de criminal. Disidenţa politică era monitorizată prin comitetele locale ale Apărătorilor Revoluţiei şi înnăbuşite brutal.

Pentru a justifica multele încălcări ale drepturilor omului, guvernul avea nevoie doar să arate în direcţia Washingtonului. Scăpând de invazia din Golful Porcilor, din 1961, orchestrată de CIA, Fidel Castro a putut să se laude cu primul succes postrevoluţionar. Încercările următoare de a-l distruge pe „El Jefe“ s-au dovedit la fel de ineficiente şi au oferit regimului un rezervor fără fund pentru propagandă.

Embargoul impus în 1960 a fost exploatat la fel de entuziast. Astfel, regimul a putut să deturneze critica de la colectivizarea haotică din ţară, către un alt obiectiv: Statele Unite ale Americii

Distrugerea cordonului ombilical ce lega Cuba de Moscova

Din punct de vedere cultural, insula combina colonialismul odată grandios al Europei cu vitalitatea dansului de salsa. Şi, cu ajutorul pieţei negre, turistul putea trăi fără griji acolo. Totuşi, până la finalul anului 1989, jocul părea să fi luat sfârşit. 

De la Berlin la Bucureşti, guvernele comuniste s-au prăbuşit. Havana s-a descoperit dată la o parte, ca un bun de nimic, fără prieteni. Cordonul ombilical economic către Moscova a mai supravieţuit câţiva ani, până la dizolvarea Uniunii Sovietice, notează jurnalistul.

Însă, cât de rău devenise? Păi, a doua ediţie a ghidului meu conţinea sfatul: „Dacă vreţi să slăbiţi, duceţi-vă în Cuba“ şi descria o varietate de transport public care începea cu o căruţă şi un cal şi se încheia cu autostopul sponsorizat de stat. Pe măsură ce economia şi infrastructura se distrugeau, era incredibil de obositor să fii turist în Cuba. Traiul acolo era insuportabil.

De la legile lui Clinton, până la decizia istorică a lui Obama

Tânărul şi energicul preşedinte american Bill Clinton a aprobat lega Helms-Burton în 1996, astfel stabilindu-se penalizări pentru companiile străine care îndrăzneau să comercializeze în Cuba, decizie menită să înfrângă guvernul de la Havana.

Şi totuşi, un alt preşedinte tânăr şi energic, a încercat altceva săptămâna aceasta. Preşedintele Barack Obama, cel de-al 11-lea lider al SUA care se confruntă cu regimul comunist din Cuba, este primul născut în era Castro şi primul care recunoaşte că „nu este de niciun folos Americii sau poporului cubanez să încercăm să împingem Cuba spre colaps“.

În discursul de miercuri, construit minuţios, Obama a capitulat, recunoscând ceea ce a fost extrem de evident pentru restul lumii. În urmă cu două decenii, n-aş fi putut paria un peso pe supravieţuirea revoluţiei în secolul XXI. Într-adevăr, spuneam oricui m-ar fi ascultat: Cuba mi se părea că va cădea rapid şi se va preda, economic, Americii.

„Doar turismul poate salva Cuba“

Atunci, cum a supravieţuit Cuba unei asemenea presiuni? Pentru că naţiunea a învăţat, într-un mod dureros, să uite America. În urmă cu 20 de ani, pe măsură ce mii de cubanezi se îndreptau pe plute construite rudimentar spre Florida, Castro îşi modifica mesajul din „Socialism sau Moarte“ în „Bine aţi venit în Cuba“. El a concluzionat că acesta este singurul mod de a păstra câştigul revoluţiei, şi anume să transforme imensul potenţial al ţării într-o destinaţie de vacanţă.

„Doar turismul poate salva Cuba“ poate că nu este un mesaj atât de muzical în comparaţie cu „Istoria mă va ierta“, dar a funcţionat. Pentru o ţară falită cu putere de muncă tânără, bine educată, turismul este industria ideală. Necesită foarte puţine investiţii, aduce valută şi scade mult rata şomajului. Sigur, a avut consecinţa nedorită a doctorilor şi a profesorilor care au devenit taximetrişti şi a creat o societate de inegalităţi care i-ar fi îngrozit pe Marx şi Lenin.

Cuba a renunţat să se uite cu jind spre SUA şi, în loc, a început să caute ajutor la restul lumii. Soarele, marea şi socialismul au prins bine la mexicani, la sudamericani, la canadieni şi la europeni. Turismul a repornit economia, a îmbogăţit ţara şi a menţinut puterea în mâinile lui Fidel Castro, care acum are 88 de ani.

Cuba este destul de puternică să reziste americanizării

După ce s-a ferit de Washington decenii întregi, Fidel s-a îmbolnăvit serios în 2006. Unii observatori au prezis că puterea sa se va risipi. În loc de asta, torţa a fost predată lin către fratele mai tânăr al lui Fidel, Raul. El este un modernizator: a păstrat şi puterea asupra statului, dar şi reuşitele revoluţiei.

Acum, după cum am descoperit în cea mai recentă vizită a mea, în urmă cu trei luni, Cuba este o ţară renăscută, încrezătoare, energică şi mândră, cu o cultură bogată, cu multe faţete, care a rezistat în faţa austerităţii şi va fi destul de puternică să reziste americanizării.

Cu SUA ca prieten, nu ca inamic, Cuba poate începe un nou capitol ca putere regională. Poate că era momentul pentru o nouă ediţie, conchide Simon Calder pentru „The Independent“.