Puterea se reconfigurează la Teheran: cine este Mohammad Baqer Zolqadr, numit la vârful securității naționale a Iranului
0Iranul a anunțat numirea lui Mohammad Baqer Zolqadr în funcția de secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională, într-un context marcat de tensiuni regionale și de schimbări rapide la vârful conducerii de la Teheran.

Decizia vine după eliminarea lui Ali Larijani, una dintre cele mai influente figuri politice ale regimului.
Potrivit Associated Press, Zolqadr este un fost comandant al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) și deține gradul de general de brigadă. Numirea sa este interpretată ca un semnal că autoritățile iraniene mizează tot mai mult pe profiluri cu experiență militară pentru gestionarea dosarelor de securitate, într-un moment în care conducerea de la Teheran încearcă să evite apariția unui vid de putere.
În trecut, Zolqadr a ocupat mai multe funcții în structurile de securitate ale statului, inclusiv în Ministerul de Interne, unde a fost responsabil de domeniul securității, dar și în Statul Major al forțelor armate.
De asemenea, el a activat în zona de coordonare politică a facțiunilor conservatoare și a fost implicat în mecanismele instituționale care arbitrează conflictele dintre diferite structuri ale statului, scrie reuters.
Noul secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională are și un istoric de sancțiuni internaționale. Conform unor date ale Consiliului de Securitate al ONU, acesta a fost inclus pe listele de sancțiuni încă din 2007, fiind considerat un „individ-cheie” al IRGC și identificat la acel moment ca ofițer și adjunct al ministrului de interne pentru afaceri de securitate.
În paralel, numele său a fost asociat de-a lungul timpului, în documente oficiale europene și în acuzații ale unor grupuri de opoziție iraniene, cu implicarea în acțiuni de represiune internă și în activități legate de structurile militare sancționate.























































