Protestele sunt profitabile în Europa
0Irlanda trebuie acum să plătească mai mult decât Grecia pentru a se împrumuta.
Dublinul a jucat corect, respectând toate regulile. A luat măsuri de preîntâmpinare pentru a fi pe placul pieţelor şi al Uniunii Europene. A făcut treaba Fondului Monetar Internaţional, în absenţa acestuia. A mers chiar mai departe decât ar fi îndrăznit FMI. A impus măsuri draconice de austeritate. Solidaritatea ţării a fost remarcabilă. Nu au existat tulburări sociale sau ameninţări teroriste.
Şi totuşi, de acum, Irlanda trebuie să plătească o dobândă de 5,48% pentru împrumuturile sale pe zece ani, ceea ce înseamnă apoape 8% în termeni reali, dacă socotim deflaţia. Această situaţie este extrem de împovărătoare şi pune ţara pe o traiectorie a împrumuturilor nesustenabile, dacă durează prea mult.
Şi totuşi, Grecia poate împrumuta de la UE cu 5% şi de la FMI la o rată mult mai mică (prea mare totuşi pentru ca măsurile să dea roade, dar acesta este un alt subiect). Aceştia au fost termenii ajutorului de 110 miliarde de euro primit de la cele două organizaţii.
Dar cu adevărat jignitor este faptul că Irlanda trebuie să subvenţioneze Grecia prin contribuţia sa la fondul de salvare. Sunt sigur că observaţi cu toţii absurditatea acestui lucru. Riscul moral este extrem de clar şi arată ce se întâmplă atunci când un sistem disfuncţional se împotmoleşte şi mai tare în încercarea de a ieşi din impas, deoarece nu se adresează problemei sale principale.
Da, ştiu că termenele de maturizare a datoriilor sunt diferite în Grecia faţă de Irlanda, dar realitatea e că Grecia a făcut o afacere mai bună lăsând lucrurile să scape de sub control.
Partidul lui George Papandreou a avut numai de câştigat din tergiversarea primului set de măsuri de austeritate şi - fără a fi prea diplomatic - din insultarea germanilor, cărora le-a cerut compensaţii în urma războiului. Protestatarii furioşi au incendiat centrul Atenei şi al Salonicului pentru a spori efectul.
Dacă aş fi irlandez, aş fi enervat.























































