Proteste şi ameninţări la adresa Papei | adevarul.ro

Proteste şi ameninţări la adresa Papei

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Mii de persoane au manifestat, ieri, la Londra împotriva vizitei de stat a Papei Benedict al XVI-lea în Marea Britanie. Între două şi trei mii de persoane potrivit poliţiei, „până la zece mii“ conform organizatorilor, erau adunate în jurul orei 13.00 GMT (16.00, ora României) în apropiere de Hyde Park, unde Suveranul Pontif urma să ţină rugăciunea de seară.

„Opoziţia Papei faţă de contraceptive ucide", „Şeful celei mai mari bande de persoane care abuzează de copii", se putea citi pe pancartele manifestanţilor, dintre care mulţi purtau mitre false.

Mai citiţi şi:

Cinci persoane, arestate la Londra în legătură cu o potenţială ameninţare la adresa Papei

Papa Benedict a abordat din nou ieri-dimineaţă, în timpul predicii sale la Catedrala Westminster, tema scandalului de pedofilie, evocând „imensa suferinţă provocată de abuzuri comise asupra copiilor" şi exprimându-şi „profunda mâhnire faţă de victimele nevinovate ale acestor crime josnice".

Şase persoane se aflau în continuare în detenţie preventivă, ieri, la Londra, suspectate de „acte de terorism" în cursul vizitei Suveranului Pontif, care continuă fără vreo schimbare. Cei şase bărbaţi sunt angajaţi ai societăţii Veolia Environmental Services, aparţinând grupului francez Veolia, şi asigurau curăţenia străzilor. Percheziţiile au continuat ieri în câteva sedii din Londra.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite