„Procesul secolului“ în China: Bo Xilai recunoaşte că l-a părăsit soţia după ce a înşelat-o şi îşi asumă partea sa de vină în deturnarea de fonduri publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procesul lui Bo Xilai a început joi, la Jinan FOTO Reuters
Procesul lui Bo Xilai a început joi, la Jinan FOTO Reuters

Procesul fostului om politic Bo Xilai continuă pentru a treia zi, transformându-se dintr-o „dramă politică” într-un adevărat reality show, notează „The Telegraph”. Fostul „prinţ roşu” a recunoscut în faţa instanţei că a fost părăsit de nevastă după ce a înşelat-o şi a acceptat asumarea unei părţi din responsabilitate în deturnarea a cinci milioane de yuani (612.000 de euro) de către soţia lui.

Bo Xilai, care se afla în plină ascensiune în cariera politică până când soţia lui a fost acuzată de uciderea unui om de afaceri britanic, a susţinut în faţa magistraţilor că Gu Kailai, soţia lui, a furat bani fără ca el să fie implicat. „Cred că trebuie să-mi asum partea de responsabilitate pentru faptul că aceşti bani au ajuns în contul bancar al lui Gu Kailai. Mi-e ruşine, am dat dovadă de neglijenţă”, ar fi spus sâmbătă fostul responsabil chinez, potrivit unei transcrieri a audierilor din timpul procesului său pentru corupţie.

Fostul lider comunist a negat însă că ar fi avut intenţia de a deturna aceste fonduri.

În timpul procesului, care a început joi, Xilai a scos la iveală detalii din viaţa de cuplu, afirmând că soţia lui vorbea foarte rar cu el şi că nu prea se baza pe el. Asta, după ce în 2000 l-a prins că o înşală şi a decis să se mute în străinătate. „A făcut demersuri ca Bo Guagua (n.r. - fiul lor) să meargă la o şcoală în străinătate şi au plecat”, a declarat fostul om politic în timpul procesului. „Era suparată pe mine din cauza unei aventuri”, a completat Bo.

În luna septembrie a anului trecut, o comisie de investigaţie a Partidului Comunist chinez a concluzionat că Bo Xilai „a avut mai multe relaţii sexuale nepotrivite cu mai multe femei”.

Soţia omului politic s-a stabilit în Marea Britanie şi a închiriat alături de un arhitect francez un apartament de trei camere în Poole, Dorset, notează „The Telegraph”. Un martor a declarat în timpul procesului că l-a auzit pe Bo Xilai vorbind cu soţia lui şi promiţându-i acesteia că va deturna 500.000 de lire sterline dintr-un proiect guvernamental. „Firma ta de avocatură a fost închisă, mereu te plângi, aşa că îţi trimit bani să-ţi rezolvi problema”, i-ar fi spus Bo Xilai nevestei sale.

„Nici cel mai prost oficial n-ar face asta. Cum aş putea să spun ceva atât de delicat la telefon?”, s-a apărat Bo în timpul procesului. „Când oamenii vorbesc cu mine, mai întâi le cer să-şi închidă telefoanele. Sunt o persoană foarte precaută”, a adăugat el. Mai mult, Bo Xilai a susţinut că soţia lui a plătit toate cheltuielile fiului lor şi că a câştigat o grămadă de bani ca avocat în Marea Britanie. „Puteţi verifica. Gu Kailai avea vreo 2-3 milioane de lire sterline la momentul respectiv”.

De asemenea, Bo Xilai este acuzat oficial că a primit mită, împreună cu soţia sa şi fiul lor, 21,79 de milioane de yuani (2,67 milioane de euro) de la doi oameni de afaceri, Tang Xiaolin şi Xu Ming.

Potrivit Associated Press, comuniştii chinezi folosesc procesul împotriva lui Bo, fost lider de partid în metropola Chongqing, pentru a pune capăt unui scandal politic murdar, declanşat de suspiciunile că soţia sa a ucis un om de afaceri britanic. Scandalul a dus la îndepărtarea politică a lui Bo, cimentată de acuzaţiile penale că s-a interferat în anchetarea crimei şi că a primit mită în valoare de 2,67 milioane de euro (4,3 milioane de dolari). Instanţele din China sunt controlate de Partidul Comunist, astfel încât este de aşteptat o condamnare, dar Bo a dat dovadă de un spirit de apărare neaşteptat, mai scrie AP.

Bo Xilai asumă o parte din vinovăţie pentru deturnarea fondurilor de către soţia sa

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite