Preşedintele Paraguayului va dona salariul său, timp de cinci ani, unei parohii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Paraguayului, Horacio Cartes, va dona salariul său pentru următorii cinci ani parohiei din San Rafael, autoritate care conduce o clinică pentru bolnavii în stare terminală şi copii bolnavi din Asuncion.

Noul şef al statului sud-american, care a preluat mandatul joia trecută, a început din timpul campaniei electorale să-şi doneze salariul său, care se ridica la aproape 10.000 de dolari pe lună, dat fiind că este unul din cei mai bogaţi oameni din Paraguay.

Încă de la instalarea sa la putere, preşedintele a declarat că începe lupta împotriva situaţiei precare a populaţiei, într-o ţară care are un procent de 39% de oameni săraci, 19% din aceştia trăind în sărăcie extremă.

De asemenea, Horacio Cartes a surprins prin decizia sa de a forma un guvern de tehnocraţi, nu de politicieni, ceea ce a dus la nemulţumiri din partea propriului partid, Partidul Colorado. 

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite