Orientul Mijlociu, în ruine. Cine va reconstrui regiunea?

De la Gaza la Sudan, din Libia până în Yemen și din Siria în Liban, infrastructuri esențiale — spitale, școli, locuințe, rețele de electricitate și apă — au fost grav afectate sau complet distruse de valurile succesive de conflicte armate, inclusiv războiul din Gaza, confruntările cu Iranul și războaiele civile care au fragmentat regiunea.

Gaza e o ruină după bombardamentele israeliene/FOTO:Profimedia

În acest context, speranțele că statele din Golf ar putea acționa ca principal motor al reconstrucției se lovesc de o realitate economică tot mai complicată: chiar și aceste economii trebuie, în paralel, să-și repare propriile vulnerabilități, scrie El Pais.

Promisiuni de finanțare și noi tensiuni regionale

La 19 februarie, președintele SUA, Donald Trump, a găzduit la Washington reprezentanți din aproape 50 de state pentru prima reuniune a așa-numitului Consiliu pentru Păce — o inițiativă creată pentru a superviza încetarea focului și reconstrucția Gazei. Atunci, Trump a anunțat că au fost asigurate aproximativ 6 miliarde de euro pentru refacerea enclavei, bani proveniți din state membre, inclusiv din Golf.

La doar o săptămână distanță însă, Statele Unite și Israelul au lansat o ofensivă împotriva Iranului. Răspunsul Teheranului a vizat, la rândul său, monarhiile din Golf, amplificând tensiunile regionale. Estimările arată că doar repararea infrastructurii energetice a acestor state — coloana vertebrală a economiilor lor — ar putea costa între 30 și 50 de miliarde de euro.

În acest context, capacitatea țărilor din Golf de a finanța simultan reconstrucția întregii regiuni devine incertă, conturând un orizont geopolitic fragil, în ciuda discursurilor despre stabilizare.

„Războiul cu Iranul a înrăutățit situația, deoarece statele din Golf se vor concentra pe propria redresare economică”, afirmă analistul Joseph Daher. „Dar nu este singurul factor.”

Costuri uriașe, capacitate limitată

De la Gaza la Sudan, Libia, Yemen, Siria și Liban, estimările indică un cost total al reconstrucției de peste 1,3 mii de miliarde de euro. În toate aceste state, infrastructura de bază este grav afectată, iar capacitatea instituțională de redresare rămâne extrem de redusă.

„Este o situație complexă”, explică Abdallah al Dardari, director regional al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). „Indiferent dacă vorbim despre valoarea distrugerilor sau costul reconstrucției, cifrele sunt uriașe.”

Gaza: multiple planuri, nicio direcție clară

În Gaza, peste 80% din infrastructură este avariată sau distrusă, iar reconstrucția ar putea costa aproximativ 60 de miliarde de euro. Cu toate acestea, rămâne neclar cine ar trebui să conducă procesul.

Lipsa unei structuri de guvernanță este reflectată de existența mai multor planuri concurente: de la proiecte americane controversate, la inițiative egiptene, propuneri ale Autorității Palestiniene și planuri israeliene pentru zonele aflate încă sub controlul său.

„Responsabilitatea pentru această distrugere trebuie împărțită, iar Israelul ar trebui să contribuie la reconstrucție”, consideră Joseph Daher. „Dar nu putem ignora nici responsabilitățile elitelor regionale.”

Al Dardari atrage atenția asupra unei alte probleme fundamentale: capacitatea instituțională redusă. „Chiar dacă ai un 1000 de miliarde de dolari, fără instituții funcționale nu se poate reconstrui nimic.”

Siria și încercarea de redresare

În Siria, prăbușirea regimului Bashar al-Assad la finalul lui 2024 a deschis o nouă etapă politică, dar și o provocare majoră de reconstrucție, estimată de Banca Mondială la peste 188 de miliarde de euro.

Noile autorități de la Damasc au anunțat investiții de aproximativ 48 de miliarde de euro în sectoare-cheie precum energie, transport și telecomunicații, cu participarea unor investitori din Turcia, Qatar, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită.

Totuși, multe dintre aceste proiecte rămân la nivel de intenție, în condițiile în care persistă sancțiunile internaționale, incertitudinile politice și riscurile de securitate, inclusiv atacuri recurente în regiune.

Liban: reconstrucție blocată

În Liban, schimbările politice din 2025 au fost inițial interpretate ca un semnal de reformă. Cu toate acestea, atacurile repetate și distrugerile din sudul țării au blocat orice progres semnificativ.

Nevoile de reconstrucție sunt estimate la aproape 10 miliarde de euro, însă sistemul bancar fragil, corupția și instabilitatea politică limitează drastic capacitatea de implementare.

Sudan și Libia: state fragmentate

În Sudan, războiul civil aflat în desfășurare a generat cea mai gravă criză umanitară globală. Costurile reconstrucției sunt estimate la circa 870 de miliarde de euro, însă lipsa unui acord de pace face scenariul extrem de incert.

Libia, la rândul său, rămâne divizată între administrații rivale și grupări armate. Deși nevoile de reconstrucție erau evaluate la 170 de miliarde de euro acum un deceniu, conflictele ulterioare și dezastrele naturale au amplificat și mai mult distrugerile.

În ambele cazuri, proiectele de infrastructură au devenit instrumente politice și economice, favorizând investiții opace și interese externe, în timp ce nevoile populației rămân în plan secund.

Yemen: infrastructură prăbușită, viitor incert

În Yemen, peste un deceniu de război a distrus o mare parte din infrastructura de bază, inclusiv sisteme de sănătate, educație și energie. Costurile minime de reconstrucție sunt estimate la aproximativ 17 miliarde de euro, însă lipsa unui stat funcțional face orice plan de redresare dificil de imaginat.

O regiune cu resurse, dar fără arhitectură instituțională

În pofida distrugerilor masive, experții subliniază că problema nu este lipsa banilor. Doar în băncile comerciale din statele arabe sunt depozite estimate la circa patru trilioane de dolari.

„Provocarea nu este lipsa capitalului, ci absența unor instituții, a unui cadru de reglementare și a unui climat de investiții care să permită mobilizarea acestor resurse”, explică al Dardari, citat de El Pais.

El avertizează că instabilitatea prelungită are consecințe directe asupra securității regionale. „Fiecare zi de întârziere în reconstrucție înseamnă mai multă sărăcie, mai multă deplasare și mai puțină coeziune socială.”

În lipsa unui cadru politic și instituțional clar, reconstrucția Orientului Mijlociu rămâne nu doar o provocare economică, ci și una profund politică, cu un final încă indecis.