Preşedintele Finlandei neagă o discuţie despre păduri şi incendii evocată de Trump în timpul vizitei din California
0
Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, a negat că i-ar fi transmis vreodată omologului său american, Donald Trump, că ţara sa se bazează pe „greblarea“ pădurilor pentru a preveni incendiile de vegetaţie, deşi Trump a promovat această metodă în timpul unei vizite în California în weekend, scrie Politico.
„Puteţi să vă uitaţi la alte ţări, ei fac lucrurile diferit şi este altă poveste. M-am întâlnit cu preşedintele Finlandei şi mi-a spus: «noi suntem diferiţi, suntem o ţară a pădurilor». Ei petrec mult timp greblând şi curăţând, fac lucruri şi nu au nicio problemă. Şi atunci când apare ceva, este o problemă foarte mică. Aşa că să ne uităm la ei şi va merge foarte bine“, a declarat Trump sâmbătă, în timpul unei vizite în California în oraşul Paradise, devastat de incendiile de vegetaţie.
Niinisto a delcarat pentru „Ilta-Sanomat“, al doilea cel mai mare ziar din Finlanda, că nu a discutat niciodată despre greblare cu Trump la întâlnirea pe care cei doi au avut-o la Paris.
„I-am menţionat că Finlanda este o ţară acoperită de păduri şi că avem un sistem bun de monitorizare“, a declarat Niinisto, adăugând că îşi aminteşte că i-ar fi spus lui Trump: „Avem grijă de pădurile noastre“.
„Camp Fire“ a devastat aproximativ 60.000 de hectare de vegetaţie în nordul Californiei.
Alţi cinci morţi au fost înregistraţi sâmbătă seara (ora locală), crescând bilanţul persoanelor ucise în incendiu la 76, potrivit autorităţilor. De asemenea, peste 1.000 de persoane sunt date dispărute.
Incendiul, care a izbucnit în urmă cu zece zile şi a cărui suprafaţă era controlată în proporţie de 55%, a distrus aproape 10.000 de case şi alte 2.500 de clădiri.
Întrebat dacă aceste incendii i-au schimbat poziţia cu privire la modificările climatice, preşedintele american a răspuns: „Nu, nu, am o părere clară. Eu vreau un superclimat şi îl vom avea“.
Încă din primele zile ale incendiului, Trump a denunţat proasta gestionare a pădurilor de către autorităţile din „Golden State“.
Trump a ameninţat, de asemenea, cu tăierea fondurilor federale alocate luptei împotriva incendiilor. Înainte de plecare. sâmbătă, el a precizat: „Ne va trebui altă gestionare, spun asta de mult timp“.
Încălzirea globală a „contribuit, poate, un pic“ la înaintarea fulgerătoare a acestor flăcări, însă „cea mai mare problemă este gestionrea“ pădurilor, a declarat el vineri la Fox News.