Președintele Chinei a salutat solidaritatea cu Iran, cu ocazia întrevederii cu șeful statului iranian VIDEO
0Xi Jinping a avut marți o întrevedere scu preşedintele iranian Ebrahim Raisi, care a început o vizită de stat în China, transmite AFP.
'În faţa situaţiei complexe generate de evoluţiile lumii, ale epocii şi istoriei, China şi Iranul se susţin reciproc, îşi arată solidaritatea şi cooperarea', a declarat Xi la televiziunea chineză CCTV.
Vizita lui Raisi este prima a unui preşedinte iranian în China de mai bine de 20 de ani.
Ebrahim Raisi, care este însoţit de o importantă delegaţie economică şi comercială, a fost primit de Xi Jinping la Palatul Poporului, imens edificiu din centrul capitalei Beijing.
China a semnat în 2021 un vast acord strategic pe 25 de ani cu Iranul, supus de Statele Unite unor grele sancţiuni care îi sufocă economia.
China şi Iranul se confruntă cu presiuni occidentale în urma poziţiilor lor faţă de invadarea Ucrainei faţă de Rusia.
'China susţine Iranul în apărarea suveranităţii sale naţionale, a independenţei sale, a integrităţii sale teritoriale şi a demnităţii sale naţionale', i-a transmis Xi omologului său iranian, potrivit CCTV.
'China susţine Iranul în rezistenţa sa la unilateralism şi la intimidare, se opune forţelor externe care se amestecă în afacerile interne ale Iranului şi subminează securitatea şi stabilitatea Iranului', a mai subliniat liderul chinez.
În ce priveşte dosarul nuclear, Xi a dat asigurări că ţara sa va continua 'să susţină Iranul în apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime' şi 'să promoveze reglementarea rapidă şi corespunzătoare' a problemei.
Potrivit CCTV, China şi Iranul au semnat mai multe documente de cooperare bilaterală în domeniile agriculturii, comerţului, turismului, protecţiei mediului, sănătăţii, culturii, sportului, ajutorului în caz de catastrofă.