Planul Chinei de soluţionarea a crizei din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentantul permanent al Chinei la ONU, ambasadorul Liu Jieyi, a prezentat planul în trei puncte de soluţionare a crizei din Ucraina. Beijingul pledează pentru crearea unei structuri internaţionale, care să elaboreze o soluţie politică pentru problema Crimeei, respingerea acţiunilor unilaterale şi asistenţă financiară pentru Ucraina, notează Reuters.

China sprijină instituirea unei structuri internaţionale care va elabora soluţia politică pentru criza din Crimeea. Până la înfiinţarea unui astfel de grup, consideră diplomatul chinez, toate părţile implicate în conflict trebuie să se abţină de la acţiuni unilaterale. În special, propunerea se referă la Rusia, care, după referendum poate lua imediat o decizie cu privire la alipirea Crimeei. Indiferent de criza din Crimeea, a explicat reprezentantul Beijingului, organizaţiile financiare internaţionale trebuie să examineze cât mai repede posibilităţile pentru a sprijini Ucraina.

Planul Chinei a fost făcut public după votul în Consiliul de Securitate al ONU pe marginea proiectului de rezoluţie care condamna organizarea referendumului cu privire la statutul Crimeei.

China s-a abţinut în cadrul votului din Consiliul de Securitate al ONU asupra unei rezoluţii condamnând referendumul din Crimeea, deoarece "se opune oricărei confruntări" şi vrea "evitarea unei escaladări a tensiunilor", a anunţat duminică Guvernul de la Beijing, relatează AFP.

Referendumul în curs, duminică, în Crimeea, pentru alipirea la Rusia a peninsulei controlate de trupe ruse, era denunţat în proiectul de rezoluţie ca neavând "nicio validitate".

Proiectul de rezoluţie, care a primit 13 voturi pentru, a fost respins din cauza unui vot de veto al Rusiei, membră permamentă a Consiliului de Securitate al ONU, în timp ce China - care se aliniază adesea poliţiei Rusiei - a ales să se abţină.

"China nu este de acord cu (ceea ce ar putea fi) un gest de confruntare", a declarat Qin Gang, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, citat de agenţia de stat China Nouă.

"Votarea acestui proiect de rezoluţie nu putea decât să conducă la o confruntare suplimentară şi să complice situaţia şi mai mult, un lucru care nu este în interesul ucrainenilor şi comunităţii internaţionale", a adăugat el.

"China îndeamnă părţile să rămână calme şi să dea dovadă de reţinere, pentru a evita o escaladare a tensiunilor", a insistat Qin Gang, adăugând că Beijingul "are o poziţie obiectivă şi justă pe tema situaţiei din Ucraina".

Confruntat cu criza ucraineană, Beijingul şi-a multiplicat mesajele contradictorii, prins la mijloc între susţinerea obişnuită faţă de Moscova şi opoziţia sa de principiu împotriva oricărei intervenţii militare într-un stat terţ.

O dovadă a acestor oscilări este faptul că China Nouă - citând afirmaţiile lui Qin Gang - afirma duminică faptul că China "respectă în continuare suveranitatea şi integritatea teritorială a tuturor statelor", dar, în acelaşi timp, ea "ia în considerare cauzele istorice şi realităţile complexe ale situaţiei ucrainene".

Rusia a făcut uz de dreptul de veto şi a blocat adoptarea rezoluţiei.

citeşte şi:
 

Parlamentul ucrainean a dizolvat Parlamentul din Crimeea

Verhovna Rada (Parlamentul ucrainean) a dizolvat sâmbătă Parlamentul regiuniii autonome separatiste Crimeea, cu o zi înainte de referendumul din peninsula ucraineană privind alipirea la Rusia, relatează agenţia Interfax Ukraine în pagina electronică.

Doneţk: militanţi proruşi au atacat cartierul general al serviciilor de securitate ucrainene

Militanţi proruşi au atacat sâmbătă sediul serviciilor speciale (SBU) de la Doneţk, un bastion rusofon în estul Ucrainei, cerând eliberarea "guvernatorului" lor autoproclamat şi revendicând dreptul de a vota pentru alipirea regiunii la Rusia, relatează AFP.

Moscova afirmă că primeşte "numeroase îndemnuri la ajutor" din Ucraina şi "le va examina"

Rusia primeşte "numeroase îndemnuri la ajutor" din partea unor locuitori din Ucraina şi "le va examina", a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, afirmând că naţionalişti ucraineni vor să atace estul rusofon al ţării, relatează AFP.

Ucraina acuză Rusia de invazie militară în sud-estul ţării şi ameninţă că va răspunde

Ucraina acuză Rusia de „invazie militară“ în sud-estul ţării şi ameninţă că va răspunde cu „toate mijloacele“ acestei „invazii“, transmite AFP.

Dacă occidentalii nu intervin pentru Ucraina, cade tot Sistemul Global de Securitate

Situaţia din Ucraina reprezintă cea mai complicată situaţie ivită de după cel de al doilea război mondial. În 1994 Anglia, Rusia şi mai ales SUA au garantat Ucrainei suveranitatea şi integritatea ei teritorială. Acum iată că unul dintre garanţi devine agresor şi ocupă un teritoriu recunosc ca aparţinând Ucrainei de către comunitatea internaţională.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite