Papa a părăsit Rio de Janeiro „cu sufletul plin de amintiri plăcute”
0Papa Francisc a părăsit duminică Rio de Janeiro "cu sufletul plin de amintiri plăcute", după ce a oficiat la Rio, în faţa a mii de credincioşi adunaţi pe plaja de la Copacabana, mesa de încheiere a celei de-a 28-a ediţii a Zilelor Mondiale ale Tineretului (ZMT), relatează AFP.
Avionul companiei Alitalia, la bordul căreia au urcat Papa şi delegaţia sa, a decolat spre Roma la ora locală 19.35 (luni, 1.35, ora României).
"Plec cu sufletul plin de amintiri plăcute (...) În acest moment încep să simt nostalgia faţă de Brazilia, pentru acest popor atât de mare, cu o inimă largă; acest popor atât de prietenos", a declarat Suveranul Pontif argentinian pe Aeroportul Internaţional Tom Jobim, după prima calatorie în străinătate din cadrul pontificatului său.
La sfârşitul mesei în aer liber pe malul oceanului, Francisc a anunţat că urmatoarea ediţie va avea loc, în 2016, la Cracovia, în Polonia, în regiunea natală a fostului Papă Ioan Paul al II-lea, fondatorul ZMT, pe care îl va sanctifica la sfârşitul anului.
Înainte de ultima sa întâlnire cu tineri pelerini catolici veniţi din întreaga lume, Papa şi-a îndeplinit un vis, până atunci imposibil de împlinit din cauza condiţiilor meteorologice, şi anume de a zbura cu elicopterul deasupra statuii lui Hristos Mântuitorul, care domină Golful Rio de Janeiro.
Parcurgând, ulterior, toată plaja Copacabana la bordul unui jeep alb descoperit, ela fost aclamat ca o vedetă a fotbalului sau o vedetă rock. "Trăiască Papa!", scanda mulţimea.
Promotor al unei Biserici misionare şi susţinător al celor săraci, Papa argentinian i-a îndemnat în timpul mesei pe tinerii catolici să evanghelizeze "fără frică" lumea, "până la periferiile existenţiale".
"Nu există frontiere, nici limite: Isus ne primeşte pe toţi. Nu doar pe cei care par mai aproape, mai receptivi, mai primitori", a subliniat el în timpul acestei ceremonii ca un spectacol, intercalată cu muzică pop-catolică şi coregrafii de flash-mob, imitate de o mare de braţe care se legănau într-un soare radios.
Preşedinta braziliană Dilma Rousseff, preşedinta argentiniană Cristina Kirchner şi preşedintele bolivian Evo Morales au asistat la mesa oficiată pe plajă, supravegheată îndeaproape de cinci nave ale Marinei braziliene.
Potrivit Vaticanului, la mesă au fost prezenţi 60 de cardinali, 1.500 de episcopi şi 11.000 de preoţi.
Plaja a fost plină de oameni. Două milioane de pelerini ai acestui adevărat "Woodstock catholic" au petrecut noaptea sub cerul liber rugându-se, transformând plaja într-o zonă de campare demnă de Cartea Recordurilor Guiness.
Mulţimea a fost atât de densă, încât mii de pelerini au dormit pe trotuare şi promenada de-a lungul oceanului, aşezaţi unii lângă alţii, în saci de dormit şi înveliţi în pături. În timpul mesei, tinerii au atârnat o pânză albă imensă cu efigia Papei Francisc.
Primul pontif sud-american din istorie, el i-a cucerit pe toţi în această săptămână a Zilelor Mondiale ale Tineretului prin caldură, simplitate şi sinceritate. Acest Papă neobosit, în vârstă de 76 de ani, a avut o energie debordantă, multiplicându-şi întâlnirile cu tinerii şi locuitorii unei favele, foşti dependenţi de droguri sau deţinuţi.
El s-a întâlnit duminică după-amiaza cu episcopii din America Latină, continentul cu cei mai mulţi catolici din lume, dar unde Biserica se confruntă cu o creştere puternică a numărului de biserici evanghelice neo-penticostale, mai active pe teren.
El a avertizat împotriva ideologizărilor politice, "socializante" sau "restauratoare" ale mesajului evanghelic, criticând imaturitatea a numeroşi laici latino-americani şi lăudând forţa credinţei populare. El i-a îndemnat din nou să nu se comporte "ca nişte prinţi".
Cupuţin înainte să plece din Rio, Papa i-a îndemnat pe tinerii catolici din lumea întreagă "să se revolte împotriva culturii provizoriului potrivit căreia "căsătoria este demodată".
"Căsătoria este demodată?", i-a întrebat Francisc pe cei aproximativ 60.000 de tineri voluntari la Zilele Mondiale ale Tineretului, cărora a ţinut sălemulţumească personal pentru "munca grea şi devotamentul" lor.
"Nuuu!" i-au răspuns brazilienii.
"Dumnezeu îndeamnă la alegeri definitive. El are un plan pentru fiecare (...). Unii sunt chemaţi să se sanctifice, constituind o familie prin sacramentul căsătoriei", a continuat el. Francisc i-a invitat sâmbătă seara pe tinerii catolici să urmeze calea lui Isus angajându-se pe terenul social şi politic pentru "a schimba lumea", fără săse teamă că ar merge împotriva curentului.
"Tinerii din stradă vor să fie actori ai schimbării. Vă rog să nu-i lăsaţi pe alţii să devină actorii schimbării. (...) Nu rămâneţi la balconul vieţii, Isus nu a rămas. El s-a implicat! Implicaţi-vă cum a făcut-o Isus!" i-a îndemnat el.
Acest apel a avut o rezonanţă particulară în Brazilia, unde tinerii s-au revoltat, în iunie, cerând o ameliorare a serviciilor publice (transporturi, educaţie, sănătate) şi şi-au exprimat exasperarea faţă de corupţie şi clasa politică.
Papa Francisc a oficiat o slujbă pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro