ONU: Acord asupra unei rezoluţii de încetare a focului în Fâşia Gaza
Miniştrii afacerilor externe occidentali şi arabi au ajuns ieri la un acord asupra termenilor de redactare a unei rezoluţii în vederea încetării focului imediat în Fâşia Gaza, a afirmat Riyad Mansour, reprezentantul permanent al Autorităţii Naţionale Palestiniene la ONU, transmite AFP, citat de Agerpres.
El a declarat ziariştilor că amendamentele ţărilor arabe la proiectul de rezoluţie britanic au fost acceptate de ţările occidentale. Poptrivit diplomaţilor, versiunea amendată a textului "subliniază necesitatea încetării imediate a focului în Fâşia Gaza" şi invită părţile implicate la o decizie în acest sens.
O reuniune a Consiliului de Securitate al ONU era prevăzută la ora locală 17.00 (22.00 GMT) în cadrul căreia proiectul de rezoluţie urma să fie supus la vot.
În acest fel se încheie intensele discuţii pentru a găsi o formulă de compromis pentru adaptarea textului britanic, susţinut de SUA şi Franţa, anumitor exigenţe ale statelor arabe. Acestea din urmă insistau ca rezoluţia - constrângătoare prin definiţie - a Consiliului de securitate să "ceară" sau să "facă apel" la o "încetare a focului imediat", în timp ce textul occidental se mulţumea să "sublinieze urgenţa unei încetări a focului".
Textul mai urmează să includă un apel la retragerea imediată a forţelor israeliene din Fâşia Gaza, o sistare a ostilităţilor împotriva civililor (ceea ce include tirurile cu rachete de către Hamas împotriva Israelului), deschiderea unor puncte de trecere spre Fâşia Gaza şi acces liber ajutoarelor umanitare destinate populaţiei.



















































