Obama, favoritul democraţilor
0Majoritatea democraţilor vor ca Barack Obama să fie candidatul care-i va reprezenta la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Potrivit celui mai recent sondaj CNN, 52% din democraţi spun că
Majoritatea democraţilor vor ca Barack Obama să fie candidatul care-i va reprezenta la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Potrivit celui mai recent sondaj CNN, 52% din democraţi spun că senatorul de Illinois este favoritul lor, în comparaţie cu doar 45% care o susţin pe Hillary Clinton.
Sondajul mai arată că democraţii sunt mai entuziaşti în legătură cu o posibilă victorie a lui Obama. În acest moment, nominalizarea pare să "atârne" de votul superdelegaţilor şi de o eventuală reorganizare a alegerilor din Florida şi Michigan.
Partidul Democrat din Florida a decis însă ca, cel puţin în viitorul apropiat, să nu reorganizeze alegerile primare. În condiţiile în care Clinton şi Obama vor termina sezonul alegerilor primare, în iunie, la diferenţă mică de delegaţi atribuiţi, atunci cei aproape 800 de superdelegaţi vor avea cuvântul hotărâtor în cursa pentru învestitură.
Aceştia vor trebui să decidă dacă votează pe baza propriei convingeri referitoare la cel mai potrivit candidat sau în funcţie de rezultatele alegerilor primare şi preelectorale. Echipa de campanie a lui Obama a anunţat că acesta va ţine astăzi un discurs în Pennsylvania, stat unde vor avea loc următoarele alegeri pe 22 aprilie. El va încerca să abordeze şi problema rasială, în urma unor declaraţii ale preotului său din Chicago, considerate incendiare, în legătură cu discriminarea în SUA.
În tabăra lui Hillary Clinton, solistul britanic Elton John a declarat că va susţine, la 9 aprilie, în New York, concertul "Elton John şi Hillary: o singură noapte", pentru a colecta fonduri în favoarea fostei prime doamne. Clinton este susţinută şi de alte celebrităţi, printre care actorul Jack Nicholson şi jucătorul de baschet Magic Johnson, în timp ce Barack Obama se bucură de sprijinul lui Oprah Winfrey şi al multor actori de la Hollywood, printre care Robert de Niro şi Morgan Freeman.