O revoluţie „finală“ în Liban?

La exact şase ani după ce Revoluţia Cedrului a condus la o retragere rapidă a trupelor siriene din Liban, visul SUA că vor putea utiliza această ţară fragilă ca pe o rampă de lansare pentru un „nou“ Orient Mijlociu s-a dus de râpă. S-a prăbuşit exact marţi, când parlamentul a ales un premier apropiat al Hezbollah.

Politica maximalistă de la Washingtonului - de a aplica şuturi de presiune sporadic asupra aliaţilor săi şi de a refuza să negocieze cu adversarii săi - a dat rateu în Liban şi în Orientul Mijlociu.

Administraţia Obama va avea nevoie de o abordare total diferită când va avea de-a face cu „noul" Liban. Din păcate, o astfel de schimbare va fi mult mai dificilă azi decât ar fi fost acum şase ani, când Hezbollah era cu spatele politic la zid: nu avea sprijin în afara bazei sale şiite şi îşi pierduse „plasa de siguranţă" oferită de trupele siriene din Liban. Atunci, administraţia Bush a considerat că influenţa SUA în Liban este în creştere şi că Hezbollah poate fi forţat să depună armele fără negocieri.

În loc să submineze sprijinul politic pentru Hezbollah prin adâncirea alianţelor cu figuri pro-americane din Liban şi prin rezolvarea temerilor multor libanezi apropo de Israel, administraţia Bush a mers mai departe cu strategia „cu noi sau împotriva noastră". După un an, invazia israeliană a rănit şi ucis mii de cetăţeni libanezi şi a dat Hezbollah o popularitate fără precedent în regiune. Astăzi, Siria şi-a recâştigat mare parte din influenţă în Liban - şi de data asta fără a avea trupe în ţară - şi este din nou în centrul politicilor regionale. Capacitatea militară a Hezbollah a crescut şi mulţi dintre liderii săi au îmbrăţişat ideea periculoasă că ar putea câştiga decisiv o confruntare „finală" cu Israelul. „Partidul lui Allah" şi-a extins şi alianţele politice interne - inclusiv cu creştinii libanezi - ceea ce i-a dat puterea săptămâna aceasta să schimbe guvernul prin mijloace constituţionale. Cel mai frustrant însă este că Hezbollah a reuşit să submineze credibilitatea tribunalului ONU în lumea arabă şi islamică. 

Aşa că opţiunile SUA sunt limitate. Se pot tăia ajutoarele financiare. Se poate insista pentru punerea în aplicare a concluziilor tribunalului. Dar nu va atinge Hezbollah, a cărui putere militară va continua să crească, până spre „linia roşie" care ar determina Israelul să lanseze un atac preventiv. Există totuşi o alternativă non-violentă: insistenţele pentru o reluare imediată a negocierilor de pace între Siria şi Israel, pe tema Înălţimilor Golan - în urmă cu 11 ani, premierul israelian de atunci, Ehud Barak, a refuzat să cedeze Siriei ultimele palme de pământ din acel colţ al Mării Galilee.