O femeie din Mexic, stropită cu alcool şi incendiată într-un parc, deşi alertase autorităţile că a primit ameninţări cu moartea

0
0
FOTO: News.ro
FOTO: News.ro

O femeie care a fost stropită cu alcool şi incendiată într-un parc din centrul Mexicului a murit din cauza rănilor grave. Femeia a fost ameninţată că o să fie ”arsă de vie” în luna mai şi a alertat autorităţile, relatează BBC.

Luz Raquel Padilla, în vârstă de 35 de ani, a suferit arsuri pe 90% din corp în atacul de sâmbătă din Zapopan.

Incidentul a provocat indignare în Mexic atât pentru brutalitate, cât şi pentru faptul că femeia a alertat autorităţile cu luni înainte de atac.

Cazul este investigat ca un posibil feminicid, o crimă în care o femeie este ucisă din cauza sexului ei. Mexicul a înregistrat o creştere a numărului de feminicide în ultimii ani, cu un număr record de 1.004 de cazuri în 2021.

Procurorul Luis Joaquín Méndez a declarat că martorii au descris trei bărbaţi şi o femeie care au lansat atacul împotriva femeii într-un parc din Zapopan. Cei patru au fugit de la locul faptei.

Luz Raquel Padilla, al cărei fiu în vârstă de 11 ani suferă de autism, a fost membră a unui grup de persoane care îngrijesc rude cu dizabilităţi numit ”Yo cuido México” (”Îngrijesc Mexicul”).

Grupul a precizat că femeia a primit mai multe ameninţări de la un vecin din cauza zgomotului făcut de fiul ei.

În luna mai, ea a postat pe Twitter fotografii cu graffiti desenaţi pe pereţii din clădirea în care locuia, cu mesajul: ”O să te ard de vie”.

”Cât timp va trebui să trăiesc cu frică, temându-mă că mi se va întâmpla ceva mie şi familiei mele, în timp ce agresorul meu continuă să cutreiere oraşul având posibilitatea de a face mai mult rău?”, a scris ea pe Twitter.

Parchetul a confirmat că victima a raportat un vecin pe care îl acuza că a ameninţat-o şi i-a provocat vătămare corporală.

El a adăugat că vecinul respectiv a venit la secţia de poliţie din proprie iniţiativă, dar în prezent nu există dovezi care să îl plaseze la locul crimei.

De asemenea, Méndez a precizat că martorii nu au identificat vecinul ca fiind printre cele patru persoane pe care le-au văzut atacând-o pe Padilla.

Presa locală a relatat că femeia a fost şi victima violenţei domestice din partea unui fost partener.

Méndez a insistat că anchetatorii urmăresc toate pistele. El a adăugat că fiul femeii era îngrijit de bunică şi de o mătuşă.

În lume


Ultimele știri
Cele mai citite