O delegaţie a deputaţilor europeni va încerca să intre duminică în Fâşia Gaza | adevarul.ro

O delegaţie a deputaţilor europeni va încerca să intre duminică în Fâşia Gaza

Publicat:
Ultima actualizare:
0

O delegaţie a eurodeputaţilor se va deplasa duminică la Rafah, punctul de trecere între Egipt şi Fâşia Gaza, cu scopul de a intra în teritoriul palestinian, supus ofensivei israeliene, au declarat astăzi ecologiştii din Parlamentul European (PE), citaţi de AFP.

"Delegaţia se va deplasa la punctul de trecere de la Rafah către Fâşia Gaza la 11 ianuarie", se precizează într-un comunicat al ecologiştilor. Delegaţia va fi condusă de franţuzoaica Helene Flautre, preşedinta subcomisiei pentru drepturile omului din PE.

"Ea va fi însoţită de personalul ONU în teritoriu şi UNRWA (agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni). Obiectivul acestei misiuni este de a strânge informaţii privind situaţia din teritoriu (...), la două săptămâni de la declanşarea operaţiunilor militare israeliene pe teritoriul palestinian", au precizat aceştia.

Delegaţia, care va fi în Orientul Mijlociu, până luni, va prezenta miercuri un raport Parlamentului European de la Strasbourg pe această temă.

Aceasta va avea nouă membri care vor reprezenta principalele grupuri politice din PE, cu excepţia conservatorilor din cadrul Partidului Popular European (PPE).

Top articole

Partenerii noștri