O afacere nesăbuită: submarine de uscat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Britanie a păcălit Canada vânzându-i patru submarine uzate. După 15 ani şi milioane de dolari date pentru achiziţionare şi reparaţii, submarinele stau mai mult pe uscat.

Guvernul de la Londra nu a făcut decât să păcălească administraţia de la Ottawa când i-a vândut patru submarine uzate. Iar canadienii au fost „nesăbuiţi" să le cumpere. Niciuul dintre ele nu e operaţional, drept pentru care Canada ar trebui să ceară o rambursare Marii Britanii. Sfatul a venit de la Mike Hancock, un deputat britanic liberal-democrat (partid aflat în coaliţia de guvernare a lui David Cameron), într-un interviu pentru televiziunea publică din Canada, potrivit AFP.

„De ce au fost canadienii atât de nesăbuiţi să cumpere? Sunt consternat că am încheiat un acord atât de stupid cu un aliat atât de important...Fie a fost de vină incompetenţa canadienilor, fie Ministerul Apărării din Marea Britanie i-a păcălit", a spus Hancock.

Pentru a fi mai plastic, Hancock a explicat că submarinele erau într-o asemenea stare de degradare, încât pe ele ar fi trebuit scris cu vopsea: „Cumpărători, staţi departe!" Deputatul britanic a ridicat problema submarinelor în Parlamentul britanic chiar în 1998. Dacă atunci Canada ar fi iniţiat o dezbatere, poate lucrurile ar fi evoluat altfel, spune el.

Tot pe uscat după reparaţii de miliarde

Hancock a indicat pentru CBS News că va întreba Parlamentul britanic „de ce le-am vândut, ştiind că sunt probleme de structură cu ele". Canada a cumpărat submarinele britanice în 1998 pentru 750 de milioane de dolari (circa 574 de milioane de euro), patru submarine care erau scoase din funcţiune din 1993. Apoi, a cheltuit alte miliarde de dolari canadieni pentru „modernizarea" lor. În cei 15 ani de când au fost cumpărate, submarinele au funcţionat, în total, trei ani. Şi nu numai că nu au funcţionat şi că repararea lor costă sume uriaşe, dar prezintă un risc pentru viaţa marinarilor.

„Flota" submarinelor a suferit multiple avarii de-a lungul anilor: unul a fost atacat de rugină, altul a luat foc în 2004 (un marinar a murit şi alţi nouă s-au intoxicat cu fum), iar al treilea nu se poate scufunda la adâncime din cauza unei fisuri. Niciunul nu se poate deplasa pe sub gheaţa polară (deşi ar fi fost vital pentru Canada). Pot însă naviga la marginea gheţurilor, au explicat oficiali din Ministerul Apărării. Până acum câteva zile, niciunul nu era echipat cu mijloacele necesare pentru a lansa torpile canadiene. Sâmbătă, a fost reuşit un prim test.

Fregatele second-hand ale României

Ministrul canadian al Apărării, Peter MacKay, a declarat luna trecută că aceste submarine (Victoria, Windsor, Corner Brook şi Chicoutimi) trebuie să fie gata de a fi lansate la apă din nou în 2013 mulţumită unor importante lucrări de modernizare. O parte a presei consideră însă că e vorba doar de o glumă bună şi că mult mai puţin costisitor ar fi ca Marina să renunţe la ele de tot.

Scandalul aduce aminte de cel din România, când Guvernul a achiziţionat, în 2003, două fregate britanice second-hand la preţuri supraevaluate. Fregatele au fost cumpărate în schimbul a 116 milioane de lire sterline, în 2003, după ce, pe parcursul anului 2002, mai multe delegaţii britanice şi reprezentanţi ai firmei de armament BAE Systems au vizitat România. Preţul real ar fi fost de 200.000 de lire pentru amândouă.

Ulterior, BAE Systems, compania care a vândut fregatele, a fost investigată de Serious Fraud Office (SFO, Oficiul britanic pentru fraude grave) pentru fapte de corupţie, inclusiv în cazul acestei afaceri. Directorii BAE Systems (cea mai mare companie de armament din Marea Britanie) au fost audiaţi pentru suspiciunea că ar fi dat comisioane de milioane de lire autorităţilor pentru a încheia contractul.

În România, firma ar fi dat o mită de 6 milioane de lire. Suma s-ar fi împărţit, scria la acea vreme cotidianul „The Guardian", între un cetăţean britanic şi un politician român. Tot „The Guardian" a scris că o româncă şi soţul ei de origine britanică (intermediari) au fost arestaţi, la Londra, sub acuzaţia că au încasat ilegal un comision din vânzarea celor două fregate britanice către România.

Navele, ce ieşiseră în 2002 din serviciul Marinei britanice, au fost botezate ulterior „Regele Ferdinand" şi „Regina Maria". Au existat o mulţime de controverse şi în jurul contractului privind modernizarea lor. „Regele Ferdinand" a fost trimis anul trecut în apele Libiei, pentru a participa la misiunea internaţională de patrulare şi de blocare a armamentului ce ar fi venit pe mare pentru regimul Gaddafi. Fregata „Regina Maria" este în prezent în reparaţii.

"Fie a fost de vină incompetenţa canadienilor, fie Ministerul Apărării din Marea Britanie i-a păcălit.''
Mike Hancock
deputat britanic  liberal-democrat

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite