Noul procuror general al Egiptului şi-a anunţat demisia
0
Noul procuror general al Egiptului, Talaat Ibrahim Abdullah, a cãrui numire de cãtre preşedintele Mohamed Morsi era contestatã, şi-a prezentat demisia.
Potrivit AFP, “procurorul general şi-a prezentat demisia sub presiunea manifestaţiilor” membrilor Parchetului care, în cursul zilei, i-au cerut sã renunţe la acest post.
Duminica viitoare, demisia acestuia va fi prezentată Consiliului suprem al justiţiei.
Predecesorul lui Talaat Ibrahim a fost eliberat din funcţie, fapt care i-a înfuriat pe membrii Parchetului care au văzut actul preşedintelui ca pe un atac la adresa independenţei lor.
Judecătorii şi autorităţile au manifestat în faţa biroului lui Ibrahim, luni. Mai mult de 1.300 de oameni s-au adunat în faţa clădirii în care se află biroul acestuia pentru a întâmpina cu bucurie vestea demisiei sale cu strigăte precum: “Dumnezeu e mare! Trăiască dreptatea!”, relatează Reuters.
În scrisoarea prin care îşi anunţă demisia, publicată de agenţia de stat Mena, acesta a declarat că “doreşte să se întoarcă la postul său din sistemul judiciar”.
Sarcina lui Ibrahim, scrie BBC, a fost aceea de a reexamina investigaţiile cu privire la moartea protestatarilor din perioada când fostul preşedinte, Hosni Mubarak, deţinea încă puterea.
Prima rundă a referendumului s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute şi mulţi judecători au boicotat supravegherea votului.
Oponenţii sunt de părere că această Constituţie nu reuşeşte să protejeze drepturile minorităţilor şi ale femeii.
Tensiunile în creştere dintre Morsi şi Frăţia Musulmană din care acesta provine se adaugă, astfel, conflictelor cu sistemul judiciar.
Morsi şi-a sporit prerogativele printr-un decret adoptat în 22 noiembrie, iar una dintre primele sale decizii a fost aceea de a-l elibera din funcţie pe Mahmoud, predecesorul lui Talaat Ibrahim, după ce, iniţial, îl numise procuror general pe cel dintâi.
Decretul a provocat proteste la nivelul întregii ţări şi ciocniri între oponenţii şi susţinătorii preşedintelui egiptean. În cele din urmă, preşedintele a revocat decretul.