Norvegia: o alunecare de teren a împins mai multe case în mare
O alunecare teren survenită vineri în localitatea Namsos, în vestul Norvegiei, la 530 km de capitala Oslo, a împins mai multe case de pe colina pe care se aflau în fiordul de la baza acesteia, fără ca incidentul să producă victime, informează AFP şi AP.
Potrivit lui Marit Dahl, purtătoarea de cuvânt a poliţiei regiunii Nord-Troendelag, şapte persoane au fost evacuate, dar niciuna dintre ele nu este grav rănită şi nu au fost raportate persoane dispărute.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei Jostein Grimstad a declarat că echipele de salvare se află la faţa locului, iar scafandrii cercetează zona marină în care au alunecat casele pentru a vedea dacă nu lipsesc alte persoane.
Potrivit televiziunii de stat NRK, cel puţin şase case şi trei barăci au fost prinse în alunecarea de teren, survenită la ora locală 11.55





















































