Misterul micilor sfere negre care au apărut pe plajele din Sydney luna trecută a fost descifrat. Cercetătorii au aflat din ce sunt compuse

0
Publicat:

O echipă de oameni de ştiinţă a reuşit să determine din ce anume sunt compuse micile sferele negre care au umplut mai multe plaje din Sidney, Australia, luna trecută, ducând la închiderea acestora.

Mii de astfel de sfere au umplut, luna trecută, plajele din Sidney. Foto: Randwick City Council
Mii de astfel de sfere au umplut, luna trecută, plajele din Sidney. Foto: Randwick City Council

Turiștilor australieni li s-a interzis accesul în luna octombrie pe șapte cunoscute plaje din Sidney, după ce salvamarii au observat prezenţa a mii de sfere mici negre. Cum nimeni la acea vreme nu ştia ce sunt acestea, s-a luat decizia ca plajele respective să fie închise şi curăţate, potrivit Yahoo.news.

„Miros absolut dezgustător, miros mai rău decât orice ați mirosit vreodată”, a declarat profesorul asociat Jon Beves, cel care a condus echipa de cercetare.

Dacă iniţial s-a crezut că misterioasele sfere negre sunt făcute din gudron, echipa de oameni de știință de la Universitatea New South Wales (UNSW) a stabilit, după analize minuţioase, că acestea au compoziţie mult mai dezgustătoare. Concret, ele sunt formate din fecale umane, metamfetamină, păr uman, acizi grași și deșeuri alimentare, printre alte sute de alte asemenea substanţe.

Autoritatea pentru Protecția Mediului din New South Wales (EPA) a avertizat pentru prima dată locuitorii din Sydney să evite să înoate sau să atingă micile sfere negre pe 17 octombrie, după ce acestea au fost observate pe șapte plaje, inclusiv pe faimoasa plajă Bondi Beach din oraș.

Astfel de „pungi de grăsime” pot avea forme şi dimensiuni diferite, iar incidentul din Sydnei nu este unic.

În 2021, o astfel de „pungă de grăsime” masivă, de 330 de tone, a făcut ravagii în Birmingham, Marea Britanie, când a înfundat canalizarea orașului timp de câteva săptămâni.

Deşi oamenii de ştiinţă au reuşit să stabilească din ce sunt făcute, provenienţa lor rămâne încă un mister.

Autoritatea pentru Protecția Mediului din New South Wales presupune, însă, că micile sfere negre provin de la „o sursă care eliberează deșeuri mixte”, potrivit unui comunicat de presă emis miercuri de EPA.

„Autoritățile au luat în considerare mai multe cauze posibile, cum ar fi o deversare maritimă sau o scurgere de ape reziduale. Cu toate acestea, din cauza compoziției complexe a acestora și a timpului petrecut de ele în apă, testele nu au putut confirma originea lor exactă”, a transmis EPA în comunicatul său.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite