Ministrul nigerian al „Sărăciei”, suspendat după ce și-ar fi însușit sute de mii de dolari din bani publici
0Președintele Nigeriei a suspendat un ministru din cauza presupusei deturnări a peste 640.000 de dolari din bani publici într-un cont bancar personal.

Ministrul pentru afaceri umanitare și reducerea sărăciei, Betta Edu, a fost suspendat luni, în urma unui scandal public provocat de demnitar. Mai exact, ministrul este acuzat că ar fi deturnat foarte mulți bani publici, circa 640.000 de dolari, într-un cont bancar personal.
Într-o declarație, președintele Bola Tinubu a ordonat o "investigație amănunțită" asupra ministerului lui Edu, potrivit bbc.com.
Dr. Edu a negat orice abatere. Biroul ei de presă declarat că a aprobat transferul într-un cont personal, care nu era pe numele ei, ci pentru "implementarea granturilor pentru grupurile vulnerabile".
Suspendarea unui ministru este un eveniment rar întâlnit în Nigeria. Dr. Edu este prima care își pierde postul de când președintele Tinubu a preluat funcția în luna mai a anului trecut.
Predecesorul său, Muhammadu Buhari, a concediat doar doi miniștri în timpul mandatului său de opt ani.
Săptămâna trecută, presa locală a relatat despre un document scurs care ar fi arătat că Dr. Edu a dat instrucțiuni unui înalt funcționar al trezoreriei să transfere banii în contul personal al lui Bridget Oniyelu, contabilul pentru inițiativa guvernamentală Grants for Vulnerable Groups (Granturi pentru grupurile vulnerabile).
Rapoartele conform cărora Dr. Edu ar fi cerut ca fondurile să fie transferate într-un cont personal, și nu într-unul guvernamental, au provocat indignare.
Duminică, Tinubu a cerut o anchetă privind transferul.
El a cerut "o anchetă amănunțită asupra tuturor aspectelor tranzacțiilor financiare care implică Ministerul Federal al Afacerilor Umanitare și al Reducerii Sărăciei", se arată într-o declarație publicată luni.