Merită euro salvat?

În ultimele zile, analişti şi politicieni, finanţişti şi jurnalişti discută despre cum poate fi salvată moneda unică. Va rămâne euro după plecarea Greciei

 Vor fi nevoite Lisabona - sau chiar Madridul - să urmeze Grecia? Dar încă nu s-a discutat despre o chestiune şi mai importantă: merită salvată moneda unică? Putem răspunde la această întrebare urmărind felul cum acţionează politicienii şi oficialii din zona euro. De felul cum guvernele din nordul Europei au încolţit ţările sudice aflate în dificultate, aplicându-le cu forţa diete nocive de austeritate, expunându-le unor turbulenţe sociale şi ţinându-le predici despre cum trebuie să se comporte. Dacă euro pare că nu mai merită salvat, nu e din cauza unor defecte din naştere, care nu pot fi îndreptate, ci din cauza felului cum se poartă cei de la vârf.

Grecia a fost cobaiul  programului european de austeritate. După doi ani, datoria publică continuă să crească, ţara se cufundă şi mai mult în depresiune şi toate familiile care-şi permit încearcă să facă economii pentru a-şi trimite copiii în străinătate. Rezultatul politic a fost vizibil. Peste 60% din greci au votat cu partidele antiausteritate.

De atunci, reacţia oficialilor germani şi europeni a fost că această   repulsie naturală şi copleşitoare a grecilor vizavi de faptul că sunt forţaţi să primească salarii de subzistenţă sau chiar să rămână fără joburi este numai enervare. „Nu pot decât să sper că oamenii responsabili din Grecia vor deveni raţionali", a suspinat ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, într-un interviu recent.

Când politicienii nord-europeni justifică ororile din Grecia, ei vorbesc despre austeritate şi risipă.  Totuşi, băncile imprudente au suferit mai puţin şi mai târziu decât populaţia, iar reformele structurale dureroase trebuie să meargă mână-n mână cu tăierile sălbatice.

Dacă euro eşuează, Europa eşuează, a spus Angela Merkel la sfârşitul anului trecut, recunoscând ce e de fapt în joc. Dar, cât timp e în viaţă, euro poate fi considerat un eşec. Pentru că moneda unică a însemnat mereu un proiect politic, nu numai o imprimerie de tipărit bani. În faţa primei crize majore, politicienii eurozonei n-au încercat să combine aceste lucruri.