Martor foto: Tren blocat de zăpadă
Autorităţile feroviare din Mongolia au fost nevoite să apeleze la sprijinul armatei pentru a debloca un tren de pasageri ce se îndrepta spre Ulan Bator.
Două plutoane de soldaţi au curăţat zăpada cu lopata, după ce viscolul de ieri acoperise toate vagoanele. Călătorii au rămas îngropaţi mai bine de cinci ore.
Ninsori masive în China
Poliţia din Beijing a contribuit la deszăpezirea oraşului, pentru a curăţa rapid efectele celor mai mari căderi de zăpadă din ultimii 60 de ani.
Mii de turişti au rămas blocaţi pe aeroportul capitalei chineze, în timp ce străzile oraşului au fost practic pustii, întrucât traficul auto a fost oprit pentru câteva ore.

Ger şi furtună
O femeie din Vorkuta priveşte printre aburii îngheţaţi pe broboadă, în timp ce afară temperatura a scăzut până la -18° Celsius.
Rusia a fost şi ea acoperită de furtuna de zăpadă care a început duminică seară şi s-a oprit abia ieri la prânz. Cel puţin 60 de maşini au fost abandonate în câmp, în estul ţării.





















































