Cutremur în Maroc: peste 1.000 de morți și 1.200 de răniți în urma seismului de 6,8 pe Richter VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 1.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în puternicul seism care a lovit Marocul în noaptea de vineri spre sâmbătă, provocând pagube enorme şi semănând panică la Marrakech, celebră destinaţie turistică, şi în mai multe alte oraşe, potrivit unui nou bilanţ oficial, citat de AFP, transmite Agerpres. Bilanțul anterior indica 820 de morți.

UPDATE 16.24 Bilanțul trece de o mie de morți și peste 1.200 de răniți

Noul bilanț anunțat de autoritățile marocane indică 1.037 de morți și peste 1.200 de răniți. Cel puțin 721 sunt în stare critică.

Regele Mohammed al VI-lea a cerut mobilizarea armatei, incluisv a forțelor aeriene, a echipelor de căutare și salvare și înființarea unui spital de campanie.

Deși există oferte de ajutor extern, până la aceastăora, Guvernul marocan nu a cerut asistență internațională.

UPDATE 15.54 Mecanismul tectonic care a provocat seismul de vineri noapte

Cu o magnitudine de 6,8, seismul de azi-noapte din Maroc este un cutremur mare. Ne-am aștepta la foarte puține cutremure de această magnitudine pe Pământ în orice an. În plus, Marocul nu este chiar locul unde se produc de obicei, scrie corespondentul științific al BBC, Jonathan Amos.

Principalul factor tectonic din spatele cutremurului din Maroc este coliziunea dintre plăcile care poartă continentele european și african.

Cea mai mare parte a activității seismice din acestă ciocnire geologică lentă (4 mm/an) are loc mai la est, în Mediterana, în jurul Italiei, Greciei și spre Turcia. Detalii aici

UPDATE 15.37 Mărturii ale supraviețuitorilor: A fost haos total

Era noapte când cutremurul a lovit Marocul, iar mulți oameni erau deja în pat. Dar cutremurul, cu magnitudinea de 6,8 grade, a făcut ca oamenii să fugă din casele lor în panică, scrie BBC într-un material care adună mărturiile mai multor marocani afectați de dezastru.

O replică, cu magnitudinea de 4,9, a avut loc 19 minute mai târziu.

Abdelhak El Amrani, în vârstă de 33 de ani, care locuiește în Marrakech, a declarat pentru AFP: "Am simțit un cutremur violent și mi-am dat seama că era un cutremur. Am putut vedea clădiri care se mișcau.

"Apoi am ieșit afară și erau o mulțime de oameni acolo. Oamenii erau toți în stare de șoc și panică. Copiii plângeau, iar părinții erau dezorientați." Detalii aici

UPDATE 13.25 Bilanțul morților în urma cutremurului din Maroc a urcat la 820 de victime, potrivit informațiilor date publicității de Ministerul de Interne marocan. Circa 700 de persoane sunt rănite, cu 200 de victime în stare foarte gravă.

Între timp, mai mulți șefi de stat și de guvern și-au manifestat solidaritatea și au oferit ajutor țării africane.

De la București, președintele Klaus Iohannis a trimis un mesaj de solidaritate, iar premierul Marcel Ciolacu a anunțat că autoritățile române sunt pregătite să ofere asistență

UPDATE 10.53 Noul bilanț indică peste 630 de morți și peste 300 de răniți, din care cel puțin 51 sunt în stare gravă

Cel puţin 632 de persoane şi-au pierdut viaţa în puternicul seism care a lovit Marocul în noaptea de vineri spre sâmbătă, provocând pagube enorme şi semănând panică la Marrakech, celebră destinaţie turistică, şi în mai multe alte oraşe, potrivit unui nou bilanţ oficial.

Centrul naţional pentru cercetare ştiinţifică şi tehnică (CNRST), cu sediul la Rabat, a indicat că seismul a fost de magnitudinea de 7 grade pe scara Richter, iar epicentrul său a fost localizat în provincia Al-Haouz, la sud-vest de oraşul Marrakech, destinaţie foarte populară printre turiştii străini.

Hartă care indică regiunea unde a avut loc seismul din Maroc Foto EPA EFE
Hartă care indică regiunea unde a avut loc seismul din Maroc Foto EPA EFE

Seismul a provocat moartea a 632 de persoane, potrivit Ministerului de Interne.

Potrivit aceleiaşi surse, 329 de persoane au fost rănite, dintre care 51 se află în stare gravă.

Conform media marocane, acesta este unul dintre cele puternice seisme care au lovit regatul până acum.

Potrivit imaginilor difuzate de media şi de reţelele de socializare, precum şi martorilor, seismul a provocat importante daune în mai multe oraşe ale ţării.

Unele imagini arată o parte a unui minaret care s-a prăbuşit în celebra piaţă Jemaa el-Fna, în centrul Marrakechului, făcând doi răniţi.

Sute de persoane se îndreptau spre această piaţă emblematică a oraşului pentru a petrece acolo noaptea de teama replicilor. Unele aveau asupra lor cuverturi pentru a le aşterne pe jos, altele dormeau direct pe pământ, a relatat o corespondentă AFP.

În afară de Marrakech, cutremurul a fost resimţit la Rabat, Casablanca, Agadir şi Essaouira, semănând panică în rândul populaţiei. Numeroase persoane au ieşit pe străzi în aceste oraşe, temându-se de prăbuşirea locuinţelor lor, potrivit imaginilor difuzate pe reţelele de socializare.

Centrul regional de transfuzie sanguină din Marrakech a lansat un apel către locuitori să se prezinte sâmbătă în sediile sale pentru a dona sânge răniţilor.

Premierul indian Narendra Modi, gazda summitului G20 reunit în acest weekend la New Delhi, a adresat condoleanţele sale rudelor victimelor puternicului cutremur, declarându-se într-un mesaj pe X (fostul Twitter) "extrem de afectat de pierderile de vieţi".

Cancelarul german Olaf Scholz a adresat şi el un mesaj de condoleanţe după acest cutremur "devastator", evocând "ştiri teribile venind din Maroc".

La 24 februarie 2004, un seism cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter, zguduise provincia Al Hoceina, situată la 400 km nord-est de Rabat, făcând 628 de morţi şi provocând importante daune materiale.

La 29 februarie 1960, un cutremur a distrus localitatea Agadir, situat pe coasta vestică a ţării, făcând peste 12.000 de morţi, adică o treime din populaţia oraşului.

UPDATE 06.01Conform unui bilanţ provizoriu, acest cutremur a dus la moartea a 296 de persoane în provinciile şi comunele al-Haouz, Marrakech, Ouarzazate, Azilal, Chichaoua şi Taroudant", a indicat ministerul de interne într-un comunicat de presă, potrivit AFP.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Centrul Național de Cercetare Științifică și Tehnică (CNRST), cu sediul la Rabat, a precizat, la rândul său, că seismul a avut o magnitudine de 7 grade pe scara Richter și epicentrul său a fost situate în provincial Al-Haouz.

Cutremurul cu magnitudinea de 6,8 pe scara Richter a avut epicentrul în aproprierea orașului Marrakech, la 320 de kilometri sud de capitala Rabat, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS) 

Imaginile care circulă pe rețelele sociale arată că în urma cutremurului au rezultat mai multe pagube materiale, fără ca autoritățile să raporteze victime.

Cutremurul a fost resimțit la Rabat, Casablanca și Essaouira fapt ce a creat panică în rândul populației. Mulțimi de persoane au ieșit pe străzile acestor orașe, temându-se că locuințele se vor prăbuși. „Nu sunt prea multe pagube, mai multă panică. În timpul cutremurului s-au auzit ţipete.

Oamenii sunt în pieţe, în cafenele, preferă să doarmă afară. Sunt bucăţi din faţade care au căzut", a declarat pentru AFP un locuitor din Essaouira, la 200 de kilometri vest de Marrakech, potrivit Agerpres. Cutremurul a fost înregistrat la scurt timp după ora locală 23.00, mai exact la 22.11 GMT. Adâncimea cutremurului a fost estimată la 18,5 kilometri, potrivit USGS.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite